P******** D* P* L**** J********** C******
RecurentA***** G******
Recurent InculpatR*** V*****
Intimat Parte vătămatăS******* C***** D* U****** S****** P*********
Intimat Parte civilăÎn baza art. 211 alin. 1 şi alin. 21 lit. c C.pen. cu aplic. art. 74 alin.1 lit.a şi alin. 2 C.pen. rap. la art. 76 lit. b C.pen condamnă inculpatul A***** G****** (...) la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare. În baza art.86 1 C.pen., dispune suspendarea executării pedepsei de 4 ani închisoare sub supraveghere, pe o durată de 9 ani, ce constituie termen de încercare stabilit în condiţiile art.86 2 C.pen. În baza art.863 alin.1 C.pen., inculpatul trebuie sa se supună următoarelor măsuri de supraveghere: • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti ; • să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeste 8 zile precum şi întoarcerea; • să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; • să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti. Face aplicarea art. 359 C.pr.pen. şi art. 864 C.pen. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua şi lit.b C.pen. În baza art. 71 alin.5 C.penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În baza art. 864 C.pen., cu ref. la art. 83, 84 C.pen., atrage atenţia inculpatului asupra cazurilor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării sub supraveghere. În baza art. 350 alin.3 lit.b C.pr.pen., dispune punerea de îndată în libertate a inc. A***** G****** de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 15/03.06.2010, emis de Judecătoria Cornetu, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art. 88 C.pen deduce din pedeapsă durata reţinerii de la 02.06.2010, h 23,30 şi durata arestării preventive de la 03.06.2010 la zi. Ia act că partea vătămată R*** V***** nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 14 şi 346 C.pr.pen. obligă inculpatul A***** G****** la plata sumei de 1259,13 lei în favoarea părţii civile « Spitalul Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon », cu titlu de daune materiale. În baza art. 191C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 20.06.2011.
Hotarare 224/2011 din 20.06.2011Amana pronuntarea la data de 20.06.2011.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2011Deliberând faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la P******** D* P* L**** J********** C******, va dispune revenirea cu adresă, cu solicitarea de a se comunica atât procesul – verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, certificat pentru autenticitate, cât şi o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii, conform art. 91 ind. 3 alin. 1, 2 şi 3 Cpp, respectivul proces – verbal aflându-se la filele 80 – 105 d.u.p., urmând ca pentru identificarea CD- urilor ce trebuie ataşate să se consulte dosarul cauzei. Totodată, în baza art. 199 alin. 3 Cpp, va admite cererea formulată de şeful Postului de Poliţie Brăneşti, agent – şef Şerban Vasile, şi va dispune scutirea acestuia de la plata amenzii judiciare în cuantum de 500 lei, aplicate prin încheierea de şedinţă din data de 15.04.2011.
În baza art. 300 ind. 2 rap. la art. 160 ind. b alin. 3 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului A***** G****** (fiul lui Traian şi Rodica, născut la data de 11.02.1987, deţinut în Penitenciarul Rahova). Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, formulată de avocatul inculpatului. Cu recurs in 24 de ore de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică azi, 10.05.2011.
Deliberând faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la P******** D* P* L**** J********** C******, va dispune revenirea cu adresă, cu solicitarea de a se comunica atât procesul – verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, certificat pentru autenticitate, cât şi o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii, conform art. 91 ind. 3 alin. 1, 2 şi 3 Cpp, respectivul proces – verbal aflându-se la filele 80 – 105 d.u.p., urmând ca pentru identificarea CD- urilor ce trebuie ataşate să se consulte dosarul cauzei. Totodată, având în vedere lipsa martorului Tone Gheorghe Eugen şi apreciind că nu s-au făcut suficiente demersuri pentru prezentarea acestui martor, în raport de împrejurarea că martorul a semnat personal citaţia, va dispune emiterea unui mandat de aducere, cu însoţitor, cu executare efectivă, în atenţia lucrătorilor de la Postul de Poliţie de Brăneşti, urmând ca faţă de susţinerile inculpatului şi de conţinutul procesului – verbal întocmit de organele de poliţie să revină asupra dispoziţiilor încheierii de şedinţă din data de 15.04.2011 cu privire la citarea martorului Nicola Marcel. În vederea justei soluţionări a cauzei, din oficiu, va dispune şi emiterea unei adrese la Postul de Poliţie Brăneşti, pentru a se comunica dacă inculpatul a fost audiat ca martor sau a semnat în această calitate în vreun dosar penal sau de orice altă natură în perioada 03 / 04.05.2010. Pentru aceste motive, urmează a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată. Asupra stării de arest: Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunţarea, la data de 10.05.2011.
Deliberând faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la P******** D* P* L**** J********** C******, va dispune revenirea cu adresă, cu solicitarea de a se comunica atât procesul – verbal de redare a convorbirilor telefonice interceptate, certificat pentru autenticitate, cât şi o copie a suportului care conţine înregistrarea convorbirii, conform art. 91 ind. 3 alin. 1, 2 şi 3 Cpp. Totodată, având în vedere lipsa martorului Tone Gheorghe Eugen şi lipsa procesului – verbal întocmit de organele de poliţie însărcinate cu executarea mandatului de aducere a acestui martor, în baza art. 198 alin. 1 lit. b Cpp, va dispune sancţionarea cu amendă judiciară în cuantum de 500 lei a şefului Postului de Poliţie al Comunei Brăneşti, cu dreptul de a formula cerere de scutire sau de reducere în termen de 10 zile de la comunicare prezentei încheieri. Apreciind necesitatea audierii în cauză, în calitate de martor a numitului Nicola Marcel, zis „Gliciu” şi văzând şi poziţia reprezentantului parchetului şi a apărătorului ales al inculpatului faţă de acest aspect, va dispune citarea numitului Nicola Marcel, în consecinţă, la adresa din com. Brăneşti, sat Brăneşti, jud. Ilfov, şi emiterea unui mandat de aducere a acestuia, cu menţiunea, în atenţia organelor de poliţie, de a-l identifica pe martor, urmând ca martorul propus de inculpat, Tone Gheorghe Eugen să fie citat în continuare cu citaţie şi mandat de aducere, cu avertisment de amendă. Pentru aceste motive, urmează a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată.
În baza art 300 ind. 2 rap. la art 160 ind.b alin 3 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului A***** G******( ...). Măsurile dispuse se comunică administraţiei locului de deţinere. Respinge cererea privind revocarea măsurii arestarii preventive şi cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, formulate de avocatul inculpatului. Cu recurs in 24 de ore de la comunicare. Pronunţată in şedinţă publică azi, 18.03.2011.
Asupra fondului cauzei: Deliberând faţă de lipsa martorilor din rechizitoriu, dar şi a martorilor Radu Niculae şi Ţone Ghe. Eugen propuşi de inculpat, va dispune prezentarea tuturor acestora în faţa instanţei în baza unor noi mandate de aducere, sub sancţiunea amenzii judiciare. În baza art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b Cod proc.pen., Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, ca neîntemeiată Menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. A***** G******, CNP: *********0019. Termen fond: 18.03.2011, cu citare părţi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 04.02.2011
În baza art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b Cod proc.pen., menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. A***** G******, arestat în baza MAP nr. 15/03.06.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara formulată de apărătorul ales al inculpatului, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.12.2010
Deliberând faţă de lipsa martorilor din rechizitoriu, dar şi a martorilor propuşi de inculpat, va dispune prezentarea tuturor acestora în faţa instanţei în baza unor mandate de aducere. Totodată, va pune în vedere inculpatului, prin apărător ales, să depună la dosar în termen util, adresa martorei Stroe Maria, în vederea legalei citări. Faţă de cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului cu privire la transcrierea înregistrării audio a şedinţei din data de 29.10.2010, urmează a o admite, urmând a se ataşa la dosar respectiva transcriere a înregistrării, pentru toate aceste motive, urmând a amâna cauza şi a acorda un nou termen de judecată. În vederea verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpat în condiţiile art. 300 ind. 2. Cpp, va stabili un termen intermediar.
Asupra fondului cauzei: Încuviinţează proba constând în declaraţiile martorilor din rechizitoriu Petre Alexandru Cristian şi Geambaşu Marin, indicată de reprezentantul Ministerului Public. Încuviinţează pentru inculpat probele constând în declaraţiile martorilor Radu Niculae, Stroe Maria şi Tone Gheorghe Eugen, un martor în circumstanţiere, ce va fi adus de inculpat şi înscrisuri în circumstanţiere. Emite adresă la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, pentru a se comunica dacă acesta înţelege să se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ urmând a se indica prejudiciul produs, respectiv suma pentru care înţelege să se constituie parte civilă, cu privire la partea vătămată R*** V*****, avându-se în vedere fişa de externare nr. 19502/04 – 07. 05.2010. Amână cauza şi acordă termen la data de 10.12.2010, ora 08:30, sala 214, C5. Citează inculpatul prin administraţia locului de deţinere. Partea vătămată are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2010. Asupra stării de arest: În baza art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b Cod proc.pen., menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. A***** G******, (...), arestat în baza MAP nr. 15/03.06.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Termen fond: 10.12.2010, cu citare părţi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.10.2010
Deliberând, în vederea administrării probatoriului, conform art. 67 Cod proc.pen., urmează a amâna cauza şi a acorda termen. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată. În baza art. 300 ind.2 rap. la art. 160 ind. b (3)Cod proc.pen., menţine ca fiind legala si temeinica arestarea preventiva a inc. A***** G******, arestat în baza MAP nr. 15/03.06.2010 emis de Judecătoria Cornetu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în 24 ore de la comunicare, ora 14.10. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 10.09.2010
În baza art 300 ind1 Cpp, menţine ca legală şi temeinică, arestarea preventivă a inculpatului A***** G******, arestat în baza MAP nr. 15 din 03.06.2010, emis de Judecătoria Cornetu. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.07.2009”.