J**** L***** G*****
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, cu aplic. art. 320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă pe inculpat la: - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Conducere pe drum public a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 2 (doi) ani şi 8 (opt) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 359 Cod de procedură penală, îi atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83, 84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 alin.2 C.penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a-II-a şi lit.b C.penal. În baza art.71 alin.5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 500 lei. Dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş a sumei de 200 lei cu titlu onorariu apărător din oficiu. Cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 6 decembrie 2010.
Amana pronuntarea la data de 06.12.2010
Omite de la audiere martorul M.C (decedat). Citarea martorilor din rechizitoriu pentru următorul termen de judecată, cu mandat de aducere Pune în vedere inculpatului prin apărător ales să prezinte la următorul termen de judecată martorul în circumstanţiere încuviinţat Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2010 Pronunţată în şedinţă publică, azi 01.11.2010.
Încuviinţează cererea de amânare în vederea pregătirii apărării formulată de apărătorul inculpatului, avocat H. A. Amână judecarea cauzei la data de 04 octombrie 2010, pentru când inculpatul are termenul dat în cunoştinţă.
Având în vedere greva de solidaritate a personalului auxiliar de specialitate şi a personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti, declanşată la data de 31.05.2010, prezenta cauză va fi amânată la data de 06.09.2010