S* P** C****** S* - P*** A************ J******* R** I********* S********** S*** B********
IntimatN***** I* E***
RecurentAdmite în parte cererea Dispune întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei civile nr 1719/21.03.2008, pronunţată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 4282/87/2007. Obligă pârâtul NEACŞU EMIL, să restituie reclamantei SC PSV COMPANY S.A. prin administrator judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL , suma de 7977,97 lei, sumă ce va fi actualizată la data plăţii efective, cu rata inflaţiei. Respinge ca nefondată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată. Definitivă şi executorie. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembeie 2011.
În baza dispoziţiilor art. 155/1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei pentru neindicarea corectă a domiciliului pârâtului, dispusă de instanţa de judecată prin încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2011. Cu recurs pe toată durata suspendării judecării cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi 1 iunie 2011.
În baza dispoziţiilor art.155/1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei pentru neindicarea corectă a domiciliului pârâtului dispusă de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 19 ianuarie 2011. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2011.
pr nelegal îndeplinită
În baza art. 155/1 Cod procedură civilă suspendă judecarea cauzei pentru neindicarea de către reclamantă a domiciliului pârâtului. Cu recurs pe toată perioada suspendării. Pronunţată în şedinţă publică azi 27.10.2010.