I**** I**
Petent CondamnatIn baza art. 450 Cod Procedură Penală si art. 59 din Codul Penal admite propunerea Comisiei pentru punerea in libertate de pe lângă Penitenciarul Slobozia. Dispune liberarea condiţionată a petentului – condamnat IOŞCA ION, deţinut in Penitenciarul Slobozia, pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 247/2009 a Judecătoriei Urziceni. Atrage atenţia petentului - condamnat asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal, în sensul posibilităţii revocării liberării condiţionate în caz de comiterea de noi infracţiuni în intervalul de timp de la liberare şi până la îndeplinirea duratei pedepsei Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Onorariul avocat oficiu in suma de 100 lei RON va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei si Libertăţilor Cetăţeneşti in favoarea Baroului Ialomita. Cu recurs în termen de 3 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru petentul - condamnat.
ADMITE CEREREA DE ABTINERE