S* P***** S*
ContestatorI** G*******
IntimatF***** I****
IntimatC******** V*******
IntimatB**** D*****
IntimatConstată perimată contestaţia la executare. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică, de la 09.12.2011.
Admite, potrivit disp art 96 Cod pr civ. cererea formulată de contestatoare prin apărător, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoştinţă de conţinutul dosarelor de executare. Citează părţile care nu au termen în cunoştinţă, potrivit disp art 85 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 29.10.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.09. 2010.
Având în vedere ca nu s-au ataşat dosarele de executare, reini cu adresa catre BEJ Fieraru Eugen , cu avertisment de amendă, in vederea atasarii în copii certificate cu originalul a actelor de executare emise după înregistrarea prezentei contestaţii în dosarele de executare având numerele: 1500/2009, 1496/2009, 1488/2009, 1487/2009 , cu solicitare de a se preciza daca s-a încuviinţat executarea silită în condiţiile ultimelor modificari ale Codului de procedura civila, iar în caz afirmativ să se înainteze copie de pe încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă în condiţiile art.373 ind.1 Cod proced. civ., precum şi daca s-a finalizat executarea silită în dosarele de executare cu numerele de mai sus. Admite in conditiile prevazute de disp art 156 Cod pr civ. Cererea de imposibilitate de prezentzare a apărătorului contestaoarei, mentinând in sarcina contestatoarei obligatia de a depune dovezi privind plata cauţiunii. Citeaă părtile care nu au termen în cunostinta, potrivit disp art 85 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 24.09.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11.08. 2010.
Admite cererea formulata de contestatoare prin apărător şi revine cu adresa catre BEJ Fieraru Eugen in vederea atasarii în copii certificate cu originalul a actelor de executare emise după înregistrarea prezentei contestaţii în dosarele de executare având numerele: 1500/2009, 1496/2009, 1488/2009, 1487/2009 , cu solicitare de a se preciza daca s-a încuviinţat executarea silită în condiţiile ultimelor modificari ale Codului de procedura civila, iar în caz afirmativ să se înainteze copie de pe încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă în condiţiile art.373 ind.1 Cod proced. civ., precum şi daca s-a finalizat executarea silită în dosarele de executare cu numerele de mai sus. Mentine in sarcina contestatoarei obligatia de a depune dovezi privind plata cauţiunii. Citează părtile care nu au termen în cunostinta, potrivit disp art 85 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 11.08.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02.07. 2010.
Având în vedere ca nu s-au ataşat dosarele de executare, admite cererea formulata de contestatoare prin apărător şi revine cu adresa catre BEJ Fieraru Eugen in vederea atasarii în copii certificate cu originalul a actelor de executare emise după înregistrarea prezentei contestaţii în dosarele de executare având numerele: 1500/2009, 1496/2009, 1488/2009, 1487/2009 , cu solicitare de a se preciza daca s-a încuviinţat executarea silită în condiţiile ultimelor modificari ale Codului de procedura civila, iar în caz afirmativ să se înainteze copie de pe încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă în condiţiile art.373 ind.1 Cod proced. civ., precum şi daca s-a finalizat executarea silită în dosarele de executare cu numerele de mai sus. Mentine in sarcina contestatoarei obligatia de a depune dovezi privind plata cauţiunii. Citează părtile care nu au termen în cunostinta, potrivit disp art 85 Cod pr civ. Amână judecarea cauzei la 02.07.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28.05. 2010.
Admite potrivit disp art 96 Cod pr civ cererea formulata de contestatoare prin apărător şi va acorda un nou termen de judecata pentru a lua cunostinta de continutul întampinarii. Revine cu adresa catre BEJ Fieraru Eugen in vederea atasarii în copii certificate cu originalul a actelor de executare emise după înregistrarea prezentei contestaţii în dosarele de executare având numerele: 1500/2009, 1496/2009, 1488/2009, 1487/2009 , cu solicitare de a se preciza daca s-a încuviinţat executarea silită în condiţiile ultimelor modificari ale Codului de procedura civila, iar în caz afirmativ să se înainteze copie de pe încheierea de şedinţă pronunţată de instanţă în condiţiile art.373 ind.1 Cod proced. civ., precum şi daca s-a finalizat executarea silită în dosarele de executare cu numerele de mai sus. Pune în vedere contestatoarei prin apărător sa precizeze valoarea obiectului acţiunii. Ia act de sustinerile apărătorului contestatoarei privind plata cauţiunii, punând in vedere sa depună dovezi în acest sens. Citeaza părtile care nu au termen în cunostinta, potrivit disp art 85 Cod pr civ Amână judecarea cauzei la 28.05.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.04. 2010.
Constată că procedura de citare nu este legal îndeplinită cu intimatii, întrucât la dosar nu s-au restituit dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu acestia, motiv pentru care în baza disp. art. 85 rap. la art. 107 Cod proc civilă reia procedura de citare. Emite adresa catre BEJ Fieraru Eugen in vederea ataşării în copii certificate cu originalul a actelor de executare emise după înregistrarea prezentei contestaţii în dosarele de executare având numerele: 1500/2009, 1496/2009, 1488/2009, 1487/2009. Admite cererea intimatei I** G******* de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, conf. disp art 156 Cod proc civilă. Amână judecarea cauzei la 16.04.2010. Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2010.