M**** A*** A****
Intimat Parte civilăA**** J****
Recurent InculpatS***** L*****
Recurent InculpatK******* L***** Z****
Recurent InculpatA**** J***** A*****
Recurent InculpatÎn temeiul art. 379 punctul 2 litera a din Codul de procedură penală, admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târnăveni şi inculpatul M**** A*** A**** împotriva sentinţei penale nr. 103 din data de 23 septembrie 2010, pronunţată de Judecătoria Târnăveni în dosarul penal nr. 490/323/2010 şi a încheierii nr. 68 din data de 6 mai 2009, pronunţată în acelaşi dosar. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi încheierea sus-menţionată şi rejudecând în limitele de mai jos: Elimină din încheierea nr. 68 din data de 6 mai 2009, dispoziţiile privind reţinerea cauzei spre judecare în ceea ce-l priveşte pe inculpatul M**** A*** A**** sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal şi a art. 76 alin. 1 litera c din Codul penal, condamnă pe inculpatul ANTAL JANOS, posesor CI seria MS nr. 082297), la pedeapsa 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza şi în condiţiile prevăzute de art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a şi b din Codul penal. În baza art. 81 alin. 1 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Potrivit art. 359 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a din Codul penal, condamnă pe inculpatul S***** L*****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b din Codul penal ca pedeapsă accesorie. În baza art. 81 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Potrivit art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 lit. a din Codul penal şi a art. 76 alin. 1 litera c din Codul penal, condamnă pe inculpatul K******* L***** Z****, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b din Codul penal. În baza art. 81 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Potrivit art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. În baza art. 181 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi a art. 76 alin. 1 litera e din Codul penal, condamnă pe inculpatul A**** J***** A*****, la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală. În baza art. 192 alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a şi a art. 76 alin. 1 litera c din Codul penal, condamnă pe inculpatul A**** J***** A*****, la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de violare de domiciliu. În baza art. 33 lit. a şi a art. 34 lit. b din Codul penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare. În baza şi în condiţiile art. 71 alin. 2 din Codul penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a şi b din Codul penal. În baza art. 81 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 71 alin. 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. Potrivit art. 359 din Codul de procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal. Majorează daunele morale acordate de prima instanţă părţii civile M**** A*** A**** sens în care obligă pe inculpatul A**** J***** A***** la plata către partea civilă a sumei totale de 6.000 lei, din care 1.000 lei cu titlu de daune materiale (aşa cum a stabilit prima instanţă) iar 5.000 lei cu titlu de daune morale. Elimină din hotărârea atacată dispoziţiile privind obligarea inculpatului M**** A*** A**** la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă A**** J***** A***** cu titlu de daune morale şi a sumei de 338,19 lei către partea civilă Spitalul municipal Dr. Gh. Marinescu din Târnăveni, precum şi a dispoziţiilor referitoare la obligarea inculpatului M**** A*** A**** la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate. În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Sumele de 300 lei, 300 lei, 300 lei şi 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în apel, se vor plăti din fondurile Ministerului Justiţiei şi al Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Mureş. Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru inculpaţii Antal Janos, S***** L*****, A**** J***** A***** şi K******* L***** Z**** şi părţile civile şi de la pronunţare pentru inculpatul-parte civilă M**** A*** A**** şi procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 5 octombrie 2011.
Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra deciziei pentru data de 5 octombrie 2011, orele 14.00.
Având în vedere lipsa de apărare a inculpatului A**** J***** A*****, amână cauza la data de 21 septembrie 2011.
Pentru aducerea silită a inculpaţilor M**** A*** A**** şi Szanto Laszlo Zsolt, amână cauza la data de 3 iunie 2011.
amână judecarea cauzei la data de 11 aprilie 2011.
amână cauza la 11 februarie 2010, pentru asigurarea apărării