D******* A***** M****
InculpatAdmite propunerea de prelungire a arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău. În baza art.155 al.1 C.pr.pen. constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului D******* A***** M****, respectiv faptul că există indicii din care rezultă că ar fi săvârsit fapte care întrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de omor deosebit de grav si tâlhărie prevăzute si pedepsite de art.174-176 lit.d C.pen. si art.211 al.1C.pen. cu aplicarea art.33 lit.a C.pen. si art.37 lit.a C.pen. iar din modalitatea de săvârsire retinută rezultă un pericol concret pentru ordinea publică, impun în continuare privarea sa de libertate si în consecintă dispune prelungirea duratei arestării preventive pentru o durată de 30 de zile începând cu data de 07.11.2010 până la data de 06.12.2010. Cu drept de recurs în termen de 24 de ore de la comunicare. Pronuntată în sedintă publică, azi 01.11.2010.