S*** I********* I******** S*****
ContestatorA************ F********* P****** A M*********** Z****
IntimatAdmis cererea pentru preschimbarea termenului de judecată.
Respinge cererea contestatoarei de suspendare a judecăţii, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarelor nr.1733/84/2009 şi nr. 3337/84/2010 aflate pe rolul Tribunalului Sălaj. Respinge ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de contestatoarea S*** I********* I******** S***** Zalău, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Sălaj – privind anularea titlului executoriu nr. 19079/30.07.2010 emis în dosarul de executare al intimatei nr. 4565784/31/30/1/2010/9805 şi suspendarea executării silite pornite în temeiul acestui titlu executoriu. Dispune restituirea către contestatoare a cauţiunii de 1453 lei consemnată la CEC Bank - Sucursala Zalău cu recipisa de consemnare nr.287124/1 din 05.10.2010. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
amânat la 19 octombrie 2010, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu intimata. Se emite adresă către intimată pentru a comunica actele care au stat la baza titlului executoriu.
admite cererea formulatăde petenta SC industrial Interflex SRL Zalău şi dispune preschimbarea termenului de judecată stabilit în dosar pentru data 5 octombrie 2010. Irevocabilă.