G**** G*******
Intimat InculpatS***** T*****
Intimat Parte civilăAdmite apelul parchetului împotriva sp atacate pe care o desfiinţează în parte privind greşita obligare a părţii vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat şi rejudecând înlătură din sentinţă această obligaţie. Mentine celelalte dispozitii ale instanţei. Respinge, ca tardiv apelul părţii civile.
Amână pronunţarea la 4 octombrie 2011
Cauza a fost amânată faţă de lipsa inculpatului carese află internat în spital.
Cauza a fost amânată faţă de lipsa dosarului de fond şi faţă de lipsa incualpatului care este internat în spital.
Cauza a fost amânată în vederea efectuării testului poligraf.
Cauza a fost amânată pentru testarea inculpatului cu aparatul poligraf.
Cauza a fost amânată faţă de lipsa relaţiilor solicitate de instanţă la termenul anterior şi pentru administrarea probei testimoniale.
Cauza a fost amânată pentru a fi puse la dispoziţia instanţei mijloacele materiale de probă şi pentru readministrarea probei cu martori.
Cauza a fost amânată pentru lipsa relaţiilor solicitate.
Cauza a fost amânată pentru ase solicita mijloacelemateriale de probă de la Poliţia Înt. Buzăului şi Postul de Poliţie al comunei Valea Mare
Cauza a fost amânată faţă de lipsa inculpatului, apelul declarat în cauză fiind în defavoarea acestuia şi pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.