T***** Ş*****
Apelant InculpatL******* V*****
MartorL******* C****** G*******
MartorB***** N******
MartorCondamnă inculpatul T.Ş.la o pedeapsă de 1(unu) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege prevăzută şi sancţionată de art.87 alin.1 OUG nr.195/2002. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art.71 C.pen. În baza art. 86¹ C.pen. dispune suspendarea condiţionată sub supraveghere a executării pedepsei. În temeiul art.862 C.pen. stabileşte un termen de încercare de 4 ani (patru ani), termen compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 3(trei) ani. În baza art. 863 alin. 1 C.pen obligă inculpatul T***** Ş***** la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vrancea; - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă. În temeiul art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii. În baza art. 359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului cu privire la dispoziţiile art. 83 şi 84 C.pen. şi art. 864 alin.2 C.pen. referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 189, art. 191 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală şi suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 1208/20.05.2010, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru toate părţile. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.09.2010.
amână pronunţarea cauzei la data de 29.09.2010. pronunţată în şedinţa publică de la 15.09.2010.
I N S T A N Ţ A Constatând că în dosarul instanţei nu s-a depus fişa de cazier judiciar a inculpatului şi apreciind că aceasta este necesară pentru justa soluţionare a cauzei instanţa va reveni cu adresă către IPJ Vrancea pentru a se solicita fişa de cazier judiciar a inculpatului, Având în vedere că la dosar nu s-a depus procesul verbal de executare a mandatului de aducere emis pe numele martorului din lucrări Lupuleac Vasile, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei pentru data de 08.09.2010, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Se va reveni cu adresă către IPJ Vrancea pentru a ne înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va cita martorul din lucrări Lupuleac Vasile cu mandat de aducere în atenţia domnului comandant al IPJ Suceava pentru a lua măsuri în vederea executării mandatului de aducere emis pe numele martorului Lupuleac Vasile sub sancţiunea amendării. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorului în circumstanţiere Albu Mircea- Sebastian la termenul viitor în vederea audierii. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30.06.2010.
I N S T A N Ţ A Având în vedere că probele solicitate de către Reprezentantul Ministerului Public, de către apărătoarea inculpatului de a audia martorii din rechizitoriu, respectiv cel solicitat în circumstanţiere şi al cărui nume a fost indicat în prezenta şedinţa de judecată, sunt concludente şi pertinente fiind necesare pentru stabilirea adevărului, instanţa va admite administrarea probatoriului testimonial solicitat urmând a dispune pentru următorul termen de judecată citarea martorilor din lucrări Lupuleac Vasile şi Liviţchi Ciprian-Gheorghe, precum şi a martorului în circumstanţiere Albu Sebastian-Mircea , Constatând că în dosarul instanţei nu există fişa de cazier a inculpatului şi apreciind că aceasta este necesară pentru justa soluţionare a cauzei instanţa va emite adresă către IPJ Vrancea pentru a se solicita fişa de cazier judiciar a inculpatului. D I S P U N E: Amână judecarea cauzei pentru data de 30.06.2010, pentru când inculpatul are termenul în cunoştinţă. Încuviinţează proba testimonială solicitată de inculpat prin apărător. Încuviinţează proba testimonială solicitată de reprezentanta Ministerului Public şi se vor cita martorii din rechizitoriu cu mandate de aducere. Se va solicita fişa de cazier judiciar a inculpatului. Pune în vedere inculpatului să asigure prezenţa martorului în circumstanţiere Albu Mircea- Sebastian. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 16.06.2010.