T***** I**
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** D********
Recurent PârâtG******* R*******
Intimat PârâtG******* R******* - S************ G****** A* G*********
Intimat PârâtAdmite acţiunea.Anulează decizia atacată şi obligă pe pârâtă la plata diferenţelor de pensie dintre decizia nr.1-277231/12.02.2009 şi cea stabilită prin decizia anulată. Menţine în plată decizia nr.1-277231/12.02.2009.Obligă pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se depune note scrise.
Pentru a se depune soluţia de la ÎCCJ.
Văzând disp.art.129 aşon.4 Cod procedură civilă, apreciază că pentru aflarea adevărului în cauză este necesară depunerea la dosar şi a soluţiei pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, adică, dacă sentinţa137/01.05.2011 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ Fiscal, a rămas irevocabilă, motive pentru care,
S-a amânat cauza la data de 16.01.2012 pentru a se face verificări cu privire la soluţia ICCJ din data de 12.12.2010.
Disjunge capătul de cerere privind nelegalitatea HG nr.737/21.07.2010 şi trimite cauza la Curtea de Apel Ploiesti, Secţia Contencios Administrativ. Suspendă judecarea celui de-al doilea capăt al cererii.
Pentru a se pune în discuţie excepţia de neconstituţionalitate şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României şi având în vedere că la acest termen au fost depuse la dosar întâmpinare de intimatele CJAS Dâmboviţa li G******* R*******, pentru a se lua cunostinţă de conţinutul acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 96 Cod procedură civilă, precum şi pentru lipsa de procedură cu intimata G******* R*******, pentru citarea acesteia,