Dosar 494/314/2010 din 18.01.2010

vătămarea corporală (art. 181 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 494/314/2010
Data dosar:
18.01.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
vătămarea corporală (art. 181 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Soluţionare

    În baza art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, cu reţinerea art. 73 lit. a) Cod penal şi 76 alin. 1 lit. e) Cod penal condamnă pe inculpatul P******** L****, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În temeiul art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 415 din 27.04.2006 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 116/2006, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 504 din 02.10.2006 a Tribunalului Suceava şi dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată, de 3 luni închisoare, rezultând o pedeapsă de 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 71 C. pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. În baza art. 180 alin. 2 Cod penal condamnă pe inculpatul Cerlincă Adrian Nicolae, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 3.000 (treimii) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 Cod penal, potrivit cărora sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale aplicate poate determina înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa închisorii. Ia act că partea vătămată Păstru Robert Ionuţ, prin reprezentant legal Păstru Aurel, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 998 Cod civil, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă Cerlincă Adrian Nicolae . Ia act că Spitalul Judeţean de Urgenţă ,, Sf. Ioan cel Nou” nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul P******** L**** la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 600 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 369/01.02.2010, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. În temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen., obligă inculpatul Cerlincă Adrian Nicolae la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 100 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, iar 600 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care 300 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 370/01.02.2010, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.06.2010.

    Hotarare 324 din 29.06.2010
  • Sedinta din data de 21.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea pentru data de 29 iunie 2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 iunie 2010.

  • Sedinta din data de 14.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână pronunţarea pentru data de 21.06.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 14.06.2010.

  • Sedinta din data de 10.05.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru inculpatul Cerlincă Adrian şi pune în vedere acestuia să le depună până la termenul următor. Respinge cererea de conexare a dosarului nr. 895/314/2010 la prezentul dosar formulată de apărătorul inculpatului Cerlincă Adrian Nicolae. Amână judecarea cauzei la data de 14.06. 2010 ora 8:30, pentru când se va cita partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică azi, 10 mai 2010.

  • Sedinta din data de 12.04.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Amână judecarea cauzei la data de 10 mai 2010 ora 8:30, pentru când se va cita partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Se vor cita martorii din lucrări Apetri Marin şi Rotar Bogdan Gheorghiţă, cu mandat de aducere. Încuviinţează solicitarea reprezentantului Parchetului, sens în care se va emite adresă către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica dacă dosarele nr. 3300/P/2008 privind pe inc. Cerlincă Adrian Nicolae şi nr. 794/P/1998 privind pe inculpatul P******** L****, au fost soluţionate, în caz afirmativ să înainteze, în copie hotărârile pronunţate, cu menţiunea datei rămânerii definitive, precum şi copii de pe SP nr. 317/16.03.2005 şi SP nr. 415/27.04.2006 ale Judecătoriei Suceava, cu menţiunea datei rămânerii definitive. Prorogă discutarea cererii formulate de apărătoarea inculpatului Cerlincă Adrian Nicolae, privind conexarea dosarului nr. 895/P/2010 cu prezentul dosar, pentru termenul viitor. Se va cita martorul Filimon Florin de la adresa susmenţionată. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică azi, 12 aprilie 2010.

  • Sedinta din data de 22.02.2010 la ora 8:30

    Complet: C2 Old
  • Amânat

    Încuviinţează proba testimonială cu martorii din lucrări precum şi proba cu martorii în circumstanţiere propuşi de inculpaţi, prin apărătorii lor. Amână judecarea cauzei la data de 12 aprilie 2010 ora 8:30, pentru când inculpaţii şi partea vătămată primesc termen în cunoştinţă. Se va cita partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Se vor cita martorii din lucrări Apetri Marin, Rotar Bogdan Gheorghiţă, Plopan Marius Dan şi Rebenciuc Florin. Se vor face adrese la IPJ Suceava pentru fişele de cazier judiciar ale inculpaţilor şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou „ Suceava pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză, în caz afirmativ cu ce sumă şi ce reprezintă. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică azi, 22 februarie 2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD