P******** D* P* L**** C***** D* A*** C***
IntimatAdmite apelul declarat de pârâtul S.R. prin M. F. P. prin D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 40 din 14 ianuarie 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 4956/117/2009, pe care o schimbă în tot, în sensul că, respinge în întregime acţiunea formulată de reclamantul H.S.Ş., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., prin D.G.F.P. Cluj, având ca obiect despăgubiri în baza Legii nr. 221/2009. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 10 iunie 2010.