P******* C***** C*****
InculpatP******* C***** C***** - p*** a****** L* C******** L**** M******
InculpatHot: Condamnă pe inculpatul P******* C***** C***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană ce nu posedă permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 rep. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II şi lit. b din codul penal pe durata prevăzută de art. 71 cod penal. Conform art. 81, art. 82 şi art. 71 alin. 5 din codul penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a celei accesorii aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă pe durata termenului de încercare de 3 ani. Conform art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal privind condiţiile revocării suspendării condiţionate. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 180 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.11.2010.
Pentru lipsa de procedură cu inculpatul care va fi citat cu date de stare civilă şi prin afişare la Consiliul Local Munteni, amână cauza la data de 02.11.2010.