S***** M****
CondamnatRespinge cererea de îndreptarea erorii materiale formulată de petentul S***** M****, deţinut în Penitenciarul Dr.Tr.Severin. Obligă petentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 18 august 2010 la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Emite adresă la Baroul Mehedinţi şi amână cauza la 18.08.2010.
Admite contestaţia la executare formulată de petentul S***** M****, deţinut în Penitenciarul Dr.Tr.Severin. În baza art.36 cod penal Contopeşte pedepsele de 3 ani închisoare pentru art.208-209 alin.1 lit.g cod penal, 2 ani închisoare pentru art.192 alin.2 cod penal, săvârşite la 2.10.2000, aplicate prin sentinţa penală nr.466/11.04.2001 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare; 2 ani şi 9 luni închisoare pentru art.192 alin.2 cod penal, săvârşită la 12.03.2001, aplicată prin sentinţa penală nr.1078/5.10.2001 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin neapelare, şi dispune executarea pedepsei de 3 ani închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b -71 cod penal. Deduce din pedeapsă perioada executată din 13.08.2002 la 9.06.2004, data liberării condiţionate prin sentinţa penală nr.2454/4.06.2004 a Judecătoriei Craiova. În baza art.450 alin.3 cod procedură penală raportat la art.61 cod penal revocă liberarea condiţionată pentru restul de 429 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare şi dispune contopirea acestuia cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.58/20.01.2005 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin decizia penală nr.752/29.08.2005 a Curţii de Apel Craiova, urmând ca petentul S***** M**** să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în condiţiile art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b -71 cod penal. Menţine pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b cod penal pe o durată de 1 an aplicată prin sentinţa penală nr.58/2005 a Judecătoriei Caracal. Deduce din pedeapsă perioada executată din 27.06.2004 la zi şi menţine starea de arest. Dispune anularea mandatului de executarea pedepsei nr.83/2005 emis în baza sentinţei penale nr.58/2005 a Judecătoriei Caracal şi emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 8 ani închisoare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, urmând ca suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică din 3 iunie 2010 la sediul Judecătoriei Dr.Tr.Severin.
Amână cauza la data de 03.06.2010 pentru când se va emite adresă către Judecătoria Caracal şi adresă în vederea comunicării fişei de cazier judiciar, actualizată.
Amână cauza la data de 13.05.2010 pentru când se va emite adresă către Judecătoria Caracal şi se va emite adresă în vederea comunicării fişei de cazier judiciar..