M******** M******
InculpatÎn baza art.461 alin.1 lit.d din Codul de procedură penală, admite cererea Compartimentului Executări Penale din cadrul Judecătoriei Moineşti cu privire la condamnata M******** M******. Constată intervenită prescripţia executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2169/08.12.2004 a Judecătoriei Moineşti, definitivă la data de 26.05.2005 prin admiterea recursului promovat la Curtea de Apel Bacău. Dispune anularea formelor de executare, respectiv mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.4414 emis de Judecătoria Moineşti de la data de 08.06.2005 şi ordinul nr. S/90139/2006 prin care condamnata a fost dată în urmărire generală. În baza art. 192 alin 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân in sarcina statului. Cu recurs in 10 zile de la comunicare pentru condamnată şi de la pronunţare pentru Ministerul Public. Pronunţată in şedinţă publica, azi 19.11.2010.
Amână judecarea cauzei la 19.11.2010, orele 8,00 pentru când se va repeta procedura de citare cu condamnata atât la domiciliu cât şi prin afişare la Consiliul Local Pârjol. Dispune amendarea persoanei vinovate în baza art.198 lit.a c.p.p.. pentru nerealizarea procedurii de citare prin afişare la uşa Consiliului Local Pârjol cu 100 lei. Se va emite adresă către Consiliul Local Pârjol să comunice numele, prenumele, domiciliul şi datele de stare civilă ale agentului procedural care se face vinovat de nerealizarea procedurii de citare prin afişare. Cu drept de scutire a amenzii aplicate în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Noiembrie 2010.
Amână judecarea cauzei la 05.11.2010, orele 8,00 pentru când se va repeta procedura de citare cu condamnata atât la domiciliu cât şi prin afişare la Consiliul Local Pârjol cu menţiunea amendării în caz de nerestituire a procesului – verbal de îndeplinire a procedurii de citare. Se va reveni la Direcţia Naţională a Penitenciarelor să comunice dacă condamnata este încarcerată Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Octombrie 2010
Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de dl. avocat Duca Cristian , apărător ales al intimatei . Pune în vedere dl.avocat ca până la următorul termen , să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen de judecată. Se emite adresă către Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău şi se cere cazierul judiciar al condamnatei. Se emite adresă către Administraţia Naţională a Penitenciarelor pentru a se efectua verificări şi a comunica dacă condamnata este încarcerată. Se vor face verificări la Birou Executări penale pentru a se depune referat din care să rezulte dacă este emis mandat european sau mandat de urmărire internaţională a inculpatei . Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2010, ora 8,00, pentru realizarea procedurii de citare cu condamnata şi sosirea relaţiilor solicitate.