Dosar 50369/3/2009 din 22.12.2010

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 50369/3/2009
Data dosar:
22.12.2010
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia I penală
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.12.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Admis recurs

    decizia penală nr. 2540 - Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DNA casează sentinţa penală nr. 867 din 15 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti secţia I penală şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceiaşi instanţă . Respinge ca nefondată cererea inculpatului MIHAI STAN pentru revocarea măsurii obligării de a nu părăsi ţara. Constată că inculpaţii MOHANU IONEL, BRÂNZĂ SORINEL, NEDELCU VALENTIN, DRĂGAN IONEL DOREL şi DRĂGAN GABRIEL TITUS sunt arestaţi în altă cauză, iar inculpatul FERARU DĂNUŢ a decedat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul avocatului din oficiu în cuantum de câte 100 lei pentru fiecare inculpat şi câte 25 lei pentru acei inculpaţi pentru care delegaţia de avocat din oficiu a încetat la momentul la care a angajat avocat ales. Definitivă . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 20 decembrie 2011 .

  • Sedinta din data de 13.12.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20.12.2011.

  • Sedinta din data de 06.12.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.12.2011.

  • Sedinta din data de 01.11.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    lipsă procedură si imposibilitate prerzentare apărător ales

  • Sedinta din data de 27.09.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    Respinge cererile inculpaţilor Mihai Stan şi Gurea Sorin privind revocarea măsurii obligării de a nu părăi ţara, ca nefondate. Obligă inculpaţii la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Se amână cauza pentru lipsa de procedură cu inculpaţii B***** S******; Crişan Alexandru, Codori Sergiu Dan şi Feraru Dănuţ.

  • Sedinta din data de 17.08.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 complet de vacanţă Recurs
  • Amână cauza

    pentru lipsa de apărare a inculpaţilor Brânză Sorinel ( apărătorul ales a reziliat contractul ), Boeerică Genică, Colibăşanu Adrian şi Gurea Sorin ( apărătorul ales este în c.o.)O****** D*** ( apărătorul ales este boolnav)

  • Sedinta din data de 21.06.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Încheiere

    Încheiere - În tem. art. 139, al. 2, cpp, revocă măsura obligării de a nu părăsi ţara, dispusă faţă de inc. COLIBĂŞANU GEORGE ADRIAN.Cheltuielile jud. avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă.

  • Sedinta din data de 14.06.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Încheiere

    ÎNCHEIERE Respinge cererea inc. Mihai Stan privind ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara, pe o perioadă determinată, ca nefondată.Definitivă. Termen pe recurs la data de 17 aug. 2011, pentru lipsa de procedură cu int-inc. Brânză Sorinel, arestat în altă cauză şi neadus (fiind prezentat ÎCCJ, într-o altă cauză), cu int-inc Dragotă Marian, Ionescu Dan, Stana Vasile-Călin, precum şi cu int- parte civilă S.C.RAIFAISEN LEASING IFN S.A. şi pentru a se reveni cu adresă către Oficiul Reg Com de pe lângă Trib Maramureş pt a comunica situaţia juridică a int-inculpat SC RAT COMPANY SRL. Termen la data de 21 iunie 2011, în vederea discutării cererii de revocare a măs oblig de a nu părăsi ţara, formulată de inc Colibăşanu George Adrian şi depusă în şedinţă publică după stigarea şi amânarea judecăţii cauzei.

  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    repinge cererea de revocare a măsurii obligării de anu părăsi ţara, formulată de inuclpatul Colibăşanu George Adrian şi îl obligă pe inculapt la 100 lei cheltuieli judiciare. Admite cererea de părăsire a teritoriului ţării de către inculpat în perioada 17-29.05.2011 în Germania şi Franţa.Pron în şeinţă publică.

  • Sedinta din data de 26.04.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Încheiere

    Încheiere 2 – Respinge cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, formulată de inc. Colibăşanu George Adrian prin apărător. Definitivă.

  • Sedinta din data de 12.04.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    încheierea din 12 aprilie 2011 - Admite cererea inculpatului COLIBĂŞANU GEORGE ADRIAN. Încuviinţează ca inculpatul COLIBĂŞANU GEORGE ADRIAN să se deplaseze în străinătate, în Republica Bulgaria, în perioada 21 aprilie 2011 – 25 aprilie 2011, conform art. 145 ind. 1 cod de procedură penală. Respinge cererea inculpatului MIHAI STAN ca nefondată . Obligă inculpatul MIHAI STAN la 100 lei cheltuieli judiciare către stat . Definitivă . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    lipsă de procedură

  • Sedinta din data de 01.02.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    lipsă de procedură

  • Sedinta din data de 11.01.2011 la ora 09:00

    Complet: S1 Completul 2R Marti
  • Amână cauza

    lipsă de procedură cu inculpatul B***** S******, arestat şi cu SC Raiffaisen

Flux dosar


Actualizare GRPD