M******** I**** G******
InculpatÎn temeiul art.86 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art.74 lit. a, c, C.p. şi art.76 lit. d C.p., condamnă inculpatul Miculescu Ionuţ-Gabriel , la pedeapsa de 5 luni închisoare. În temeiul art.81 C.p., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni care constituie termen de încercare conform art.82 C.p. În temeiul art.71 alin.1 C.p. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b C.p., pe perioada executării pedepsei , pedeapsă accesorie a cărei executare o suspendă pe perioada termenului de încercare , conform art.71 alin.5, C.p. În temeiul art.359 C.p.p., atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor art.83 C.p. În temeiul art.191 C.p.p., obligă inculpatul Miculescu Ionuţ-Gabriel la 400 de lei cheltuieli judiciare in favoarea statului, din care 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu la instanţă. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare pentru inculpat şi de la pronunţare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 28.06.2010.
termen pentru audierea martorului in circumstantiere , admis inculpatului.
termen pentru a se emite pe numele inculpatului mandat de aducere. dispune repetarea procedurii cu martorul lipsă Popa Ionică , cu mentiunea ca in cazul in care nu se va prezenta , va fi amendat cu amenda in cuantum de 300 de lei .
term en pentru citarea cu mandat de aducere a inculpatului .