Dosar 5076/114/2010 din 12.11.2010

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5076/114/2010
Data dosar:
12.11.2010
Instanta:
Tribunalul Buzău
Departament:
Secţia penală
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.06.2011 la ora 09:00

    Complet: FP1R
  • Condamnare

    În baza art. 334 C. pr. pen. respinge cererea inculpatului R*** G******* de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 20 C. pen., rap. la art. 174-175 lit i) C. pen. cu aplicarea art. 73 lit.b) C. pen. În baza art. 20 C. pen, rap la art. 174-175 lit. i) C. pen. condamnă pe inculpatul Radu Gheorghe la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, comisă asupra părţii vătămate Cîrstinoiu Ionel Gabriel. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a), teza a doua şi lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale. Constată că inculpatul R*** G******* a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 8/11.01.2011, pronunţată de către Judecătoria Pătârlagele, în dosarul nr. 424/277/2010, definitivă prin decizia penală nr. 311/16.03.2011, pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin.1 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit.b) şi art. 76 alin.1 lit.e) C. pen., faptă comisă la 7 iulie 2009, în concurs real cu infracţiunea din prezenta cauză, executarea pedepsei fiind suspendată condiţionat în conformitate cu art. 81 C. pen., pe termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. În baza art. 85 C. pen. dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată inculpatului R*** G******* prin sentinţa penală nr. 8/2011,pronunţată de către Judecătoria Pătârlagele. În baza art. 33 lit.a-34 lit. b, art. 36, art. 35 alin.1 C. pen., inculpatul R*** G******* execută pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a), teza a doua şi lit. b) C. pen. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a), teza a doua şi lit. b) C. pen., pedeapsă ce se execută, în conformitate cu art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei principale. Menţine starea de arest preventiv a inculpatului R*** G******* şi deduce din pedeapsa de executat reţinerea din 26 august 2010 şi arestul preventiv de la 27 august 2010 la zi. În baza art. 118 lit.b C. pen. dispune confiscarea toporului ce fost folosit la săvârşirea infracţiunii de către inculpatul R*** G*******. Obligă pe inculpatul R*** G******* la despăgubiri civile către Spitalul de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti în suma de 9586,60 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate Cîrstinoiu Ionel Gabriel. Obligă pe inculpatul R*** G******* la despăgubiri civile către Spitalul Judeţean Buzău în sumă de 1.490,57 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de internarea părţii vătămate în perioada 7-18 august 2009 în Secţia Neurologie(f.91 dosar de urmărire penală). Obligă pe inculpatul R*** G******* la 6000 lei despăgubiri materiale către partea civilă Cîrstinoiu Ionel Gabriel, reprezentând cheltuieli cu medicamente, transport, cheltuieli cu refacerea sănătăţii în perioada zilelor de îngrijiri medicale. Obligă pe inculpatul R*** G******* la 70.000 lei daune morale către partea civilă Cîrstinoiu Ionel Gabriel. Obligă pe inculpatul R*** G******* la 11.500 lei despăgubiri civile reprezentând prestaţie periodică lunară calculată de la data comiterii infracţiunii-25 iulie 2009, până la data pronunţării prezentei sentinţe şi în continuare, câte 500 lei lunar, până la încetarea stării de incapacitate de muncă. În baza art. 180 alin.1 C. pen., cu aplic. art 63 alin. 3 C. pen., art. 99 şi urm. C. pen., condamnă pe inculpatul minor R*** C***** A*** la pedeapsa de 500 lei amendă pentru infracţiunea de lovire comisă asupra părţii vătămate Cîrstinoiu Ionel Gabriel. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C.pen. cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea pedepsei. Obligă pe inculpatul minor R*** C***** A*** la 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală şi instanţa de fond. Obligă pe inculpatul R*** G******* la 1500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei onorarii apărători din oficiu la urmărirea penală şi instanţa de fond. Obligă pe inculpatul R*** G******* la 550 lei, iar pe inculpatul R*** C***** A*** la 200 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată Cîrstinoiu Ionel Gabriel. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpatul R*** G*******, partea vătămată Cîrstinoiu Ionel Gabriel, Spitalul Judeţean de urgenţă Buzău, Spitalul de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti şi de la pronunţare pentru inculpatul minor R*** C***** A***. Pronunţată în şedinţa publică din 30 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 23.06.2011 la ora 09:00

    Complet: FP1R
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 30 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 16.06.2011 la ora 12:00

    Complet: FP am 1
  • Amână cauza

    amână pronunţarea la data de 23.06.2011 pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise.

  • Sedinta din data de 07.06.2011 la ora 12:00

    Complet: FP am 1
  • Amână cauza

    La 16.06.2011 orele 13.00 pentru când se vor cita martorii Pasăre Ion şi Bageac Ion cu mandate de aducere, precum şi inculpatul arestat prin administraţia locului de deţinere.

  • Sedinta din data de 10.05.2011 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    În vederea audierii martorilor Gheorghe Laurenţiu şi Pasăre Iulian şi a reaudierii martorilor B***** A**** E**** şi C**** V***** V*****.

  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    Pentru lipsă de apărare a inculpatului R*** G*******, urmând ca instanţa la termenul următor să pună în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor R*** C***** A***.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    În vederea reaudierii inculpatului minor în prezent unui consilier din cadrul Serviciului de Probaţiune se va acorda cauzei termen. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului R*** G*******, aceasta fiind legală şi temeinică. Cu recurs în 24 ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    în vederea administrării probatoriilor se acordă cauzei termen.

  • Sedinta din data de 25.01.2011 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    în vederea administrării probelor propuse se acordă cauzei termen.

  • Sedinta din data de 21.12.2010 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    la 25.01.2011 faţă de lipsa de apărare a inculpatului minor R*** C***** A***. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului R*** G******* , aceasta fiind legală şi temeinică. Cu recurs in 24 ore de la comunicare.

  • Sedinta din data de 23.11.2010 la ora 09:00

    Complet: FP7R
  • Amână cauza

    pentru lipsa dosarului de fond se acordă cauzei termen.

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 09:00

    Complet: FP am 7
  • Încheiere

    Menţine măsura arestării preventive a inculpatului R*** G******* acesta fiind legală şi temeinică. cu recurs în 24 de ore de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD