I****** O*** M******
Reclamant pârâtS* A***** S****** S** C* S***** A*** L* C*********** Ş* A********
PârâtS* B****** E******** S** C* S***** A** L* C********* F***** U*****
PârâtAdmite în parte cererea. Respinge cererea formulată de SC Axo Valdama SRL în contradictoriu cu SC Altrix Service SRL privind rezilierea contractului de colaborare 40/2009, ca neîntemeiată. Obligă pârâta SC Altrix Service SRL la plata către reclamanta SC Axo Valdama SRL a sumei de 11.800 lei, la care se adaugă TVA, contravaloarea fazei DTAC şi PT-DE pentru 3 blocuri realizată de reclamantă şi penalităţi de întârziere de 0,15% în condiţiile art. 14 pct. 2 din contract (în 30 de zile de la data încasării de către pârâtă a valorii aferente fazei PT-DE-CS, DTAC). Respinge ca neîntemeiate capetele de cerere I, II şi IV, având ca obiect: constatarea încălcării drepturilor de proprietate intelectuală, obligarea SC Bernard Engineers SRL şi a Primarului Sectorului 2 Bucureşti la plata despăgubirilor patrimoniale şi morale şi publicarea hotărârii. Obligă pârâta SC Altrix Service SRL la plata către reclamantă a sumei de 20.000 lei, în temeiul îmbogăţirii fără just temei. Respinge cererea reconvenţională, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea de majorare formulată de dna. expert. Stoica Roxana Catrinel şi obligă reclamanta la plata către aceasta a sumei de 8000 lei, diferenţă onorariu. Obligă pârâta SC Altrix Service SRL la plata către reclamantă a sumei de 9000 lei, cheltuieli de judecată, cf. art. 276 C.Proc.Civ. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare (inclusiv pentru expert). Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 8.10.2013.
Hotarare 1742/2013 din 08.10.2013Amână pronunţarea la 08.10.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.10.2013Amână pronunţarea la 01.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2013Amână pronunţarea la 24.09.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.09.2013pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.06.2013lipsa răspunsului la obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 23.04.2013Admite în parte obiecţiunile formulate de părţi, în ceea ce priveşte: 1. suplimentarea răspunsului expertului la primele obiective ale expertizei în funcţie şi de planurile existente în cartea tehnică a construcţiilor, respectiv dacă aceste planuri pot fi considerate relevee suficiente pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe colective, având în vedere şi vechimea acestor documente. 2. răspunsul la obiectivele SC ALTRIX, Bernard şi reclamantei în ce privinţa obiectivelor expertizei nr.6 şi 8. Respinge restul obiecţiunilor ca neîntemeiate. Acordă termen la 23.04.2013. Se va emite adresă la expert pentru a răspunde obiecţiunilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.03.2013.
Incheiere de sedinta din 12.03.2013Amână pronunţarea în ce priveşte obiecţiunile formulate de părţi la 05.03.2013 şi acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 23.04.2013.
Incheiere de sedinta din 26.02.2013pentru a se lua la cunoştinţă de obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Incheiere de sedinta din 29.01.2013pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză
Administrare probatoriu.
Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
pentru administrare probe; pentru discutarea excepţiei de conexare.
CONSTATĂ CĂ EXCEPŢIA NECOMPETENŢEI FUNCŢIONALE ARE CARACTER ABSOLUT ŞI ESTE PRIORITARĂ ÎN CADRUL ORDINII SOLUŢIONĂRII EXCEPŢIILOR. RESPINGE EXCEPŢIA NECOMPETENŢEI FUNCŢIONALE CA NEÎNTEMEIATĂ. RESPINGE EXCEPŢIA TARDIVITĂŢII FORMULĂRII ÎNTÂMPINĂRII, CA NEÎNTEMEIATĂ. TERMEN: 14.06.2011, CU CITAREA PĂRŢILOR.