Dosar 5098/87/2010 din 30.09.2010

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5098/87/2010
Data dosar:
30.09.2010
Instanta:
Tribunalul Teleorman
Departament:
SECTIA CIVILĂ 1
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 22.11.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond civil
  • Soluţionare

    Sent.civ.nr.262 - În temeiul art.II al.1 lit.c din Legea 206/2010, ia act că procedura judiciară pentru instituirea unei măsuri de limitare a dreptului la libera circulaţie în străinătate începută în temeiul art.38 lit.a şi art.39 al.1 din Legea 248/2005, la cererea reclamantei Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul C********* V***** încetează de drept. Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată azi 22 noiembrie 2010, în şedinţă publică.

  • Sedinta din data de 25.10.2010 la ora 08:30

    Complet: Complet 5 fond civil
  • Amânat

    amânată judecarea cauzei, faţă de lipsa de procedură cu pârâtul, la dosar nefiind depusă dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta

Flux dosar


Actualizare GRPD