S* C********* R***** S*
IntimatS* A***** S**
Recurent CreditorRespinge recursul formulat de recurentul S.C. Albina SRL Reşiţa, cu sediul în Reşiţa, B-dul Republicii nr. 18, judeţul Caraş-Severin, împotriva sentinţei civile nr. 192 din 25.01.2010 pronunţată de Judecătoria Reşiţa în dosar nr. 5217/290/2009. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 noiembrie 2010.
Comunicarea unui exemplar al înscrisurilor depuse la dosar de către reprezentantul recurentului creditor intimatului S* C********* R***** S*. Amână judecarea cauzei la data de 29 noiembrie 2010 pentru când părţile au TC . Pronunţată în şedinţă publică azi, 08 noiembrie 2010.
Constatând că recurentul creditor nu a depus la dosar certificatul de suspendare a judecării cauzei iar termenul pentru soluţionarea cererii de strămutare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este 20 octombrie 2010, Amână judecarea cauzei la data de 08 noiembrie 2010 pentru când părţile au TC . Pronunţată în şedinţă publică azi, 04 octombrie 2010.
În vederea depunerii certificatului de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare, Amână judecarea cauzei la data de 04 octombrie 2010 pentru când părţile au TC . Pronunţată în şedinţă publică azi, 06 septembrie 2010.
Faţă de cererile de recuzare şi de strămutare formulate de recurentul creditor, în vederea soluţionării acestora, Amână judecarea cauzei la data de 06 septembrie 2010 pentru când părţile au TC . Pronunţată în şedinţă publică azi, 14 iulie 2010.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de recurentul creditor în vederea garantării dreptului la apărare. Dispune comunicarea unui exemplar al întâmpinării recurentului creditor. Amână judecarea cauzei la data de 14 iulie 2010 pentru când se va cita recurentul creditor S* A***** S** cu un exemplar al întâmpinării. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28 iunie 2010.