Ş***** G******* T*****
Intimat PârâtŞ***** G******* "****** B***** B*******
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** B*******
Intimat PârâtP***** S***********
Intimat ReclamantP******* M*********** B*******
Intimat PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C******** L**** A* M*********** B******* şi Primarul municipiului Bistriţa, Consiliul local al comunei Tiha Bârgăului şi Primarul comunei Tiha Bârgăului. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta ca fiind întemeiată şi în consecinţă: - obligă pârâta ŞGLB să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 octombrie 2008 – 31 august 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 octombrie 2008 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâta ŞGT să calculeze şi să plătească reclamantei drepturile salariale restante, rezultate din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, reprezentând diferenţa dintre salariul efectiv încasat şi cel datorat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, pe perioada 1 septembrie 2009 – 31 decembrie 2009, sume actualizate cu indicele inflaţiei începând cu data de 1 septembrie 2009 şi până la data plăţii efective; - obligă pârâţii Primarul municipiului Bistriţa, C******** L**** A* M*********** B******* să aloce pârâtei ŞGLB, fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de pârâtă; - obligă pârâţii Consiliul local al comunei Tiha Bârgăului, Primarul comunei Tiha Bârgăului să aloce pârâtei ŞGT, fondurile necesare plăţii sumelor restante datorate de pârâtă. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi în consecinţă: - respinge cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii C******** L**** A* M*********** B******* şi Primarul municipiului Bistriţa împotriva Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă; Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâţii C******** L**** A* M*********** B******* şi Primarul municipiului Bistriţa împotriva Ministerului Finanţelor Publice, reprezentat prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, şi în consecinţă: - obligă chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice să vireze pârâţilor Primarul municipiului Bistriţa şi C******** L**** A* M*********** B******* sumele necesare plăţii drepturilor băneşti ale reclamantei. Obligă pârâtele ŞGLB şi ŞGT să plătească reclamantei suma de 15 lei fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 septembrie 2010.
comunicare cerere de chemare în garanţie şi întâmpinare