B*** S**** V*****
Recurent InculpatÎn baza art. 379 punctul 2 litera a din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul B*** S**** V***** împotriva sentinţei penale nr. 85 din data de 21 mai 2010 a Judecătoriei Sighişoara. Desfiinţează parţial sentinţa atacată şi rejudecă în limitele de mai jos cauza: Condamnă pe inculpatul B*** S**** V*****, (date) pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie – prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. 1, alin. 2 literele b şi c din Codul penal, cu aplicarea art. 74 litera c din Codul penal şi a art. 76 litera b din Codul penal, la pedeapsa de 4 ani închisoare. Menţine dispoziţia primei instanţe de revocare, în temeiul art. 83 alin. 1 din Codul penal, a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 124 din 14 octombrie 2009 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în dosarul nr. 1.824/308/2008 şi dispune executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa aplicată prin prezenta, inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor primei instanţe. În baza art. 350 raportat la art. 3002 şi art. 160b alin. 3 din Codul de procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive şi menţine această măsură faţă de inculpat. În baza art. 350 raportat la art. 139 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive. În baza art. 381 din Codul de procedură penală raportat la art. 88 din Codul penal scade din durata pedepsei aplicate inculpatului şi durata arestării preventive scursă după pronunţarea hotărârii atacate cu apel, şi anume din data de 21.05.2010 până la zi.
Amână pronunţarea pentru data de 25.08.2010.
Faţă de lipsa avocatului, acordă termen în continaure pentru data de 19.08.2010.
menţine starea de arest preventiv a inculpatului.