F*** R*****
ReclamantP******* M*********** B*******
PârâtC******** L**** A* M*********** B*******
PârâtAdmite excepţia prematurităţii cererii privind obligarea Primarului mun.B-ţa să acorde reclam. concediul de odihnă suplimentar aferent sporului de antenă pentru anul 2009, pe o durată cuprinsă între 3 şi 10 zile lucrătoare, pt.desfăşurarea de activităţi în condiţii periculoase sau vătămătoare şi la acordarea acestui concediu de odihnă suplimentar începând cu 1 ianuarie 2010 pe viitor şi în consecinţă respinge această cerere a reclam.împotriva pârâţilor ca prematur formulată. respinge ca neîntemeiate celelalte pretenţii formulate de reclam.FR împotriva pârâţilor Primarul mun.B-ţa şi Cons.local al mun.B-ţa. Fără cheltuieli de judecată. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. pronunţată în şedfinţa publică din 29.11.2010. Tribunalul dispune disjungerea petitului 4 din acţiune şi trimiterea acestei cereri spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ din cadrul Trib.BN, Complet 4Fond, termen la 17.12.2010.
efectuare adresă către pârât
pentru studiul întâmpinării
pentru asigurarea dreptului la apărare reclam.