P******** D* P* L**** J********** D***********
ApelantPrin D.P.230/A/11.11.2010 Decide În temeiul art.379 pct.1 litera „b” din Codul de procedură penală, respinge ca nefondat apelul penal declarat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Dragomireşti împotriva Sentinţei penale nr.73/3.11.2009 a Judecătoriei Dragomireşti, pe care o menţine. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămîn în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea soluţiei pentru data de 11.11.2010.
S-a acordat un nou termen de judecată având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al intimatului-inculpat, precum şi lipsa intimatului-inculpat.
S-a acordat un nou termen de judecată reţinând lipsa intimatului-inculpat şi lipsa apărătorului ales al acestuia.
S-a acordat un nou termen de judecată reţinând lipsa intimatului-inculpat, precum şi lipsa apărătorului ales al acestuia.
Cauza s-a amânat în raport de lipsa intimatului-inculpat, a cărui audiere în apel tribunalul o consideră necesară.
Cauza s-a amânat raportat la lipsa inculpatului, prezenţa acestuia fiind necesară pentru audierea de către instanţa de apel.
Cauza s-a amânat apreciind că se impune audierea intimatului-inculpat în raport de actele existente la dosar.
Cauza s-a amânat având în vedere cererea de amânare formulată de apărătorul ales al intimatului-inculpat.
S-a acordat un nou termen de judecată faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul ales al intimatului-inculpat pentru pregătirea apărării.
S-a acordat un nou termen de judecată apreciind că se impune audierea intimatului-inculpat şi pentru a asigura prezenţa acestuia la instanţă.