Dosar 5357/62/2010 din 20.05.2010

procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5357/62/2010
Data dosar:
20.05.2010
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
procedura insolvenţei – societăţi cu răspundere limitată
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.05.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Închis lichidarea (art. 118 din lege)

    Dispune închiderea procedurii insolvenţei societăţii debitoare KRONMAT SRL şi radierea debitoarei din registrul comerţului. Descarcă pe lichidatorul judiciar CENTU S.P.R.L. (cu sediul în mun.Braşov, str.Olarilor nr.16, jud.Braşov) de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură. Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Braşov şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Braşov, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 de zile de la comunicare. În cazul în care se va exercita, cererea de recurs se va depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în data de 20.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 625/2021 din 20.05.2021
  • Sedinta din data de 07.05.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data 20 mai 2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.05.2021
  • Sedinta din data de 22.04.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea cauzei la data de 7 mai 2021.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2021
  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru lămurirea situaţiei patrimoniale a societăţii, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru lămurirea situaţiei patrimoniale a societăţii, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 04.02.2021
  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru soluţionarea obiecţiunilor împotriva raportului final şi discutarea propunerii de închidere a procedurii

    Incheiere de sedinta din 10.12.2020
  • Sedinta din data de 15.10.2020 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru lămurirea situaţiei unor bunuri din averea debitorului, îndeplinirea obligaţiilor stabilite în sarcina lichidatorului judiciar şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 15.10.2020
  • Sedinta din data de 14.05.2020 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    suspendat de drept potrivit Decretului nr.240/2020

  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru lămurirea situaţiei unor bunuri din averea debitorului, distribuirea sumelor şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 12.12.2019 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru încasarea preţului pentru bunurile valorificate, întocmirea raportului şi a planului de distribuire şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 12.12.2019
  • Sedinta din data de 19.09.2019 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului.

    Incheiere de sedinta din 19.09.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului.

    Incheiere de sedinta din 25.04.2019
  • Sedinta din data de 07.02.2019 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului.

    Incheiere de sedinta din 07.02.2019
  • Sedinta din data de 08.11.2018 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului.

    Incheiere de sedinta din 08.11.2018
  • Sedinta din data de 07.06.2018 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii.

    Incheiere de sedinta din 07.06.2018
  • Sedinta din data de 05.04.2018 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor

    Incheiere de sedinta din 05.04.2018
  • Sedinta din data de 25.01.2018 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor

    Incheiere de sedinta din 25.01.2018
  • Sedinta din data de 12.10.2017 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 12.10.2017
  • Sedinta din data de 15.06.2017 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 15.06.2017
  • Sedinta din data de 30.03.2017 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 30.03.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 27.10.2016 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 27.10.2016
  • Sedinta din data de 16.06.2016 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 16.06.2016
  • Sedinta din data de 24.03.2016 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 24.03.2016
  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 28.01.2016
  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 10.09.2015 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 10.09.2015
  • Sedinta din data de 07.05.2015 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului şi continuarea procedurii

    Incheiere de sedinta din 07.05.2015
  • Sedinta din data de 19.02.2015 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    pentru continuarea demersurilor de valorificare a bunurilor din averea debitorului

    Incheiere de sedinta din 19.02.2015
  • Sedinta din data de 27.11.2014 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru valorificarea activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2014
  • Sedinta din data de 11.09.2014 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru valorificarea activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2014
  • Sedinta din data de 17.04.2014 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 17.04.2014
  • Sedinta din data de 16.01.2014 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 16.01.2014
  • Sedinta din data de 26.09.2013 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea demersurilor de valorificare a activelor identificate în averea debitorului şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 26.09.2013
  • Sedinta din data de 23.05.2013 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru evaluarea bunurilor inventariate şi ulterior valorificarea acestora, amână judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 23.05.2013
  • Sedinta din data de 14.02.2013 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru evaluarea bunurilor inventariate şi ulterior valorificarea acestora şi soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar suplimentar ce face obiectul dosarului asociat nr. 5357/62/2010/a 1 cu termen de judecată la data de 04.04.2013

    Incheiere de sedinta din 14.02.2013
  • Sedinta din data de 22.11.2012 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    HOTĂRĂŞTE Admite cererea administratorului judiciar CENŢU SPRL şi în consecinţă: In baza art.107 al.1 lit.C din Legea nr.85/2006, Dispune intrarea în procedură generală de faliment a debitorului SC KRONMAT SRL.

  • Sedinta din data de 20.09.2012 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru discutarea propunerii de deschidere a procedurii generale de faliment împotriva debitorului şi continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 31.05.2012 la ora 12:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    HOTĂRĂŞTE Confirmă planul de reorganizare al activităţii propus de către debitorul SC KRONMAT SRL – în insolvenţă, înregistrat la grefa instanţei la data de 05 07 2011. De la data pronunţării prezentei activitatea debitorului este reorganizată şi devin incidente dispoziţiile art.102 al.1 şi 2 din Legea nr.85/2006. Pune în vedere debitorului şi administratorului judiciar CENŢU SPRL să respecte prevederile art.103-106 din Legea nr.85/2006. Stabileşte termen de judecată la data de 20 09 2012, sala T5, ora 12,00.

  • Sedinta din data de 14.03.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea recursurilor declarate împotriva sentinţelor civile 195/sind/2.02.2012 şi 21/cc/2.02.2012 şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Respinge contestaţiile formulate de către creditorii: SC RUSTRANS SRL, înregistrată la grefa instanţei la data de 19 09 2011, SC ARECO EXIM SRL, înregistrată la grefa instanţei la data de 30 09 2011, SC MIRAS INTERNAŢIONAL SRL, înregistrată la grefa instanţei la data de 17 10 2011 şi SC FRANKSTAHL SRL, înregistrată la grefa instanţei la data de 17 10 2011 formulate împotriva planului de reorganizare al debitorului înregistrat la grefa instanţei la data de 05 06 2011, ca fiind inadmisibile.

  • Sedinta din data de 02.02.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1-CC
  • Amână cauza

    Admite excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, invocată de către administratorul judiciar CENŢU SPRL şi în consecinţă: Respinge contestaţia formulată de către creditorul SC RUSTRANS SRL, înregistrată la grefa instanţei la data de 14 10 2011, împotriva hotărârii adunării creditorilor debitorului SC KRONMAT SRL – în insolvenţă, convocată şi organizată de administratorul CENŢU SPRL la data de 26 08 2011.

  • Sedinta din data de 01.02.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiilor formulate, ulterior discutarea planului de reorganizare propus şi continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 25.01.2012 la ora 14:00

    Complet: CI1-CC
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 2 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 25.01.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 2 februarie 2012.

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 14:00

    Complet: CI1-CC
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea asupra soluţionării contestaţiei creditorului SC RUSTRANS SRL împotriva hotărârii adunării creditorilor din 26 08 2011 la data de 25.01.2012.

  • Sedinta din data de 18.01.2012 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise, amână pronunţarea asupra soluţionării contestaţiilor împotriva planului de reorganizare, la data de 25.01.2012.

  • Sedinta din data de 07.12.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Repune contestaţia creditorului SC RUSTRANS SRL împotriva hotărârii adunării creditorilor din 26 09 2011 pe rol. Repune contestaţiilor creditorilor SC Areco Exim SRL şi SC Miras International SRL împotriva planului de reorganizare propus de debitor pe rol. Stabileşte termen de judecată la data de 18 ianuarie 2012, camera de consiliu, ora 14.00 pentru soluţionarea contestaţiei creditorului SC RUSTRANS SRL împotriva hotărârii adunării creditorilor din 26 09 2011. Stabileşte termen de judecată la data de 18 01 2012, şedinţă publică, sala T5, ora 11.00 pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva planului de reorganizare propus de debitor, formulate de creditorii SC Areco Exim SRL şi SC Miras International SRL. Creditorul SC Miras International SRL va fi citat cu menţiunea să timbreze contestaţia cu taxă judiciară de timbru de 120 lei şi timbru judiciar de 0,3 lei sub sancţiunea anulării, conforma art.20 din Legea nr.146/1997.

  • Sedinta din data de 30.11.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru continuarea procedurii- termen de judecată 1 februarie 2012. Amână pronuţarea cu privire la contestaţiile formulate împotriva planului de reorganizare, la data de 7 decembrie 2011.

  • Sedinta din data de 02.11.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Respinge contestaţia formulată de către creditorul SC BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ SA, înregistrată la grefa instanţei la data de 20 07 2011, împotriva tabelului definitiv rectificat al creditorilor debitorului SC KRONMAT SA – în insolvenţă, întocmit de către administratorul judiciar CENŢU SPRL, în dosarul nr.5357/62/2010, afişat la uşa instanţei la data de 01 07 2011.

  • Sedinta din data de 26.10.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiei formulată de creditorul Banca Comercială Română SA, împotriva tabelului definitiv rectificat al creanţelor, întocmit de administratorul judiciar, afişat la uşa instanţei la data de 1 iulie 2011, amână pronunţarea cauzei la data de 2.11.2011, pentru concluzii scrise. Pentru rămânerea irevocabilă a sentinţei civile nr.1042/sind/27.04.2011, restituirea dosarului de fond, soluţionarea contestaţiilor împotriva planului de reorganizare propus de debitor şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei la data de 30.11.2011.

  • Sedinta din data de 21.09.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru rămânerea irevocabilă a sentinţei civile 1042/2011, restituirea dosarului de fond, soluţionarea contestaţiilor formulate de BCR şi Rustrans şi continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 08.06.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru a da posibilitate persoanelor prevăzute de lege să propună un plan de reorganizare, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art.98,99,100 din lege şi continuarea procedurii, amână judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 27.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Respinge contestaţia formulată de către creditorul AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREŞTI, înregistrată la grefa instanţei la data de 06 09 2010, împotriva tabelului preliminar al creanţelor debitorului SC KRONMAT SRL – în insolvenţă întocmit de către administratorul judiciar CENŢU SPRL şi afişat la uşa instanţei la data de 18 08 2010.

  • Sedinta din data de 20.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea asupra contestaţiilor împotriva tabelului creanţelor la data de 27.04.2011.

  • Sedinta din data de 13.04.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa de timp pentru deliberare, amână pronunţarea asupra contestaţiilor împotriva tabelului creanţelor la data de 20.04.2011. Pentru continuarea procedurii amână judecarea cauzei.

  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amână cauza

    Pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva tabelului preliminar al creanţelor şi continuarea procedurii.

  • Sedinta din data de 17.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1-MA
  • Amână cauza

    Respinge contestaţia.

  • Sedinta din data de 10.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1-MA
  • Amânat

    Amână pronunţarea asupra contestaţiei formulată de creditorul Afin Leasing IFN SA împotriva măsurii administratorului judiciar, pentru data de 17 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1-CC
  • Amânat

    Amână pronunţarea asupra contestaţiei formulată de creditorul Afin Leasing IFN SA împotriva măsurii administratorului judiciar, pentru data de 10 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 03.11.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amânat

    Pentru studiul înscrisurilor depuse de ANAF, verificarea creanţelor depuse ulterior termenul de 29 septembrie 2010, soluţionarea contestaţiilor împotriva tabelului preliminar al creanţelor, amână judecarea cauzei la data de 9.02.2011.

  • Sedinta din data de 13.10.2010 la ora 14:00

    Complet: CI1-CC
  • Amânat

    Pentru ca societatea contestatoare Afin Leasing IFN SA să precizeze dacă-şi mai menţine contestaţia împotriva măsurii administratorului judiciar, faţă de actele adiţionale la contractele de leasing financiar încheiate la data de 27.09.2010, acordă termen de judecată la data de 3 noiembrie 2010, camera de consiliu, ora 14.00.

  • Sedinta din data de 29.09.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amânat

    Pentru soluţionarea contestaţiei Afin Leasing IFN SA împotriva măsurii administratorului judiciar, acordă termen de judecată la data de 13 octombrie 2010, ora 14.00 - camera de consiliu. Pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva tabelului preliminar al creanţelor şi continuarea procedurii, acordă termen de judecată la data de 3 noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 23.06.2010 la ora 11:00

    Complet: CI1
  • Amânat

    termen preschimbat

  • Sedinta din data de 26.05.2010 la ora 14:00

    Complet: CI1-CC
  • Amânat

    Admite cererea. Preschimbă termenul pentru data de 26 mai 2010. Admite cererea formulată de către reclamantul debitor SC KRONMAT SRL, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.Constată ca debitorul este în stare de insolventă. În temeiul art.33 alin 6 din Legea nr.85/2006,Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului SC KRONMAT SRL.

Flux dosar


Actualizare GRPD