S****** R**** T******
Recurent ReclamantS* T** R****** S**
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclam. S.R.T. împotriva sentinţei civile nr. 1701 din 10.05.2010 a Tribunalului Cluj pronunţate în dosar nr. 5370/117/2009, pe care o modifică şi în consecinţă admite acţiunea civilă formulată de reclam. S.R.T. în contradictoriu cu pârâta SC TNT R.SRL şi anulează decizia nr. 116/21.09.2009 emisă de pârâtă. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu slariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. Obligă pârâta să reitegreze reclamantul pe postul şi funcţia deţinute anterior, respectiv declarant vamal la punctul de lucru din Cluj. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 1400 lei, reprezentând cheltuieli de judecată la fondul cauzei. Obligă pe intimata SC TNT R SRL să plătească recurentului suma de 700 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este irevocabilă. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 17.01.2011.
încuviinţat cererea de amânare.
la cererea reprezentantului reclamantului recurent.