D***** O*******
ContestatorI************ J******* D* P****** G******
IntimatRespinge plângerea ca neîntemeiată. Ia act că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Definitivă şi irevocabilă
amână pronunţarea la 16.12.2011
Pentru a se cita martorul asistent cu mandat de aducere, amâna cauza
iar în vederea administrării acestei probe, amâna cauza,
pentru ca petentul să depună hotărârea pronunţată în doarul nr. 5387/236/2010, amână cauza
Faţă de lipsa relaţiilor de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Giurgiu, dar şi a martorului Vrabie Adrian Cornel, va amâna soluţionarea cauzei
Pentru a se emite o adresă către intimat în vederea înaintării referarului întocmit de agentul constatator la momentul la care a fost solicitat, amână cauza
Faţă de lipsa martorului asistent Vrabie Adrian Cornel, care va fi citat cu mandat de aducere şi avertisment de amendă, şi pentru a da posibilitate petentului să-şi pregătească apărarea asupra aspectelor puse în discuţie la acest termen de judecată, va amâna soluţionarea cauzei.
Apreciind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de părţi, urmează a le admite, în baza art. 167 C.pr.civ. şi, în vederea administrării acestora, va amâna cauza
Încuviinţează cererea contestatorului, pentru ca în dosarul cu nr. 5387/236/2010 să se acorde acelaşi termen de judecată ca şi în prezentul dosar în vederea discutării cererii de conexare, urmând să amâne cauza
în vederea discutării conexării.
Instanţa încuviinţează cererea contestatorului si amână cauza pentru ca acesta să ia la cunoştinţă de întâmpinare.