Dosar 541/94/2010 din 19.01.2010

ucidere din culpă (art.178 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 541/94/2010
Data dosar:
19.01.2010
Instanta:
Judecătoria Buftea
Departament:
-
Obiect:
ucidere din culpă (art.178 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Soluţionare

    pe fondul cauzei amână pronunţarea la data de 07.12.2010. In baza art. 111 al.6 din O.U.G 195/2002 rep. admite cererea formulată de inculpata Vasile Nicoleta Cristina şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acesteia pe o perioadă de 30 de zile de la 30.12 .2010 la 28.01.2011 inclusiv (dovada seria CD nr. 0659911 înlocuitoare a permisului de conducere categoria B nr. I 000135FIF). Măsura se comunică I.P.J Ilfov - S.P.R. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.11.2010. In baza art. 178 alin 1 şi 2 CP condamnă pe inculpata Vasile Nicoleta Cristina la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. în temeiul art. 71 cod penal interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a Il-a şi b cod penal. In temeiul art. 81 cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 cod penal. în temeiul art. 359 cod procedură penală atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. în temeiul art. 71 al. 5 cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M**** G*******. Constată lipsa constituirii de parte civilă în procesul penal a numitului M**** F*****. în baza art. 191 C.P.P. obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2010

  • Sedinta din data de 02.11.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Amânat

    Aman cauza fata de lipsa martorului. In baza art. 111 al.6 din O.U.G 195/2002 rep. admite cererea formulată de inculpata Vasile Nicoleta Cristina şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acesteia pe o perioadă de 30 de zile de la 28.11.2010 la 27.12.2010 inclusiv. Măsura se comunică I.P.J Ilfov - S.P.R Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.11.2010.

  • Sedinta din data de 05.10.2010 la ora 08:30

    Complet: C4 Penal
  • Amânat

    PENTRU ADMINISTRARE PROBE ; In baza art. 111 al.6 din O.U.G 195/2002 rep. admite cererea inculpatei Vasile Nicoleta Cristina ( fosta Dinca)şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acesteia pe o perioadă de 30 de zile de la 21.10.2010 la 19.11.2010 inclusiv. Măsura se comunică I.P.J Ilfov - S.P.R Pronunţată în şedinţă publică, azi 05.10,2010.

  • Sedinta din data de 01.09.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    amână cauza faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la părţile civile. In baza art. 111 al.6 din O.U.G 195/2001 admite cererea inculpatului şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acesteia pe o perioadă de 30 de zile de la 21.09.2010 la 20.10.2010 inclusiv. Măsura se comunică I.P.J Ilfov - S.P.R Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.08.,2010.

  • Sedinta din data de 09.08.2010 la ora 08:30

    Complet: C Drepturi şi Libertăţi
  • Amânat

    Admite cererea inculpatei VASILE NICOLETA CRISTINA ( anterior DINCĂ). În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată dispune prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatei Vasile Nicoleta Cristina ( anterior Dincă), pe o perioadă de 30 de zile, de la 22.08.2010 la 20.09.2010 inclusiv ( dovada seria CD nr. 0015753 înlocuitoare a permisului de conducere categoria B nr. I 000135FIF). Măsurile dispuse se comunică I.J.P. Ilfov– Serviciul Poliţiei Rutiere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.08.2010.

  • Sedinta din data de 14.07.2010 la ora 08:30

    Complet: C Penal vară
  • Încheiere

    În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată admite cererea inculpatei Vasile Nicoleta Cristina şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie al acesteia pe o perioadă de 30 de zile, de la 17.07.2010 la 15.08.2010 inclusiv ( dovada seria CD nr. 0015753 înlocuitoare a permisului de conducere categoria B nr. 1000135FIF). Măsurile dispusă se comunică I.J.P. Ilfov- Serviciul Poliţiei Rutiere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.07.2010.

  • Sedinta din data de 09.06.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    amână cauza faţă de lipsa relaţiilor solicitate de la părţile civile. In baza art. 111 al.6 din OUG 195/2001 rep. admite ceredrea inculpatei Vasile Cristina şi dispune prelungirea dreptului de circulaţie pe o perioadă de 30 de zile, de la 17.06.2010 la 16.07.2010 inclusiv.

  • Sedinta din data de 12.05.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    amână cauza faţă de citarea lui Moisa Florin şi emiterea unei adrese către acesta; în baza art. 111, alin. 6 din OUG 195/2002 rep., admite cererea inculpatei. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei Vasile Nicoleta Cristina pe o perioadă de 30 zile, de la 18.05.2010 la 16.06.2010 inclusiv. Măsura se comunică IPJ Ilfov - S.P.R. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.05.2010

  • Sedinta din data de 14.04.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    amână cauza faţă de lipsa relaţiilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi partea civilă M**** G*******. Admite cererea inculpatei. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie al inculpatei Vasile Nicoleta Cristina pe o perioadă de 30 zile, de la 28.04.2010 la 17.05.2010 inclusiv. Măsura se comunică IPJ Ilfov - S.P.R. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.04.2010.

  • Sedinta din data de 17.03.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    PENRTU INTRODUCEREA ÎN CAUZĂ A ASIGURĂTORULUI, REVENIREA CU ADRESĂ LA SPITALUL CLINIC BUCURESTI ŞI EMITEREA UNEI ADRESE CVĂTRE M**** G*******,; Admite cererea formulată de inculpata Vasile Nicoleta Cristina. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatei pe o perioadă de 30 de zile,începând cu data de 19.03.2010 până la data de 17.04.2010.

  • Sedinta din data de 17.02.2010 la ora 08:30

    Complet: C1 Penal Camera Preliminară/Fond
  • Amânat

    amână cauza pentru a se solicita relaţii de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti. Admite cererea formulată de inculpata Vasile Nicoleta Cristina. Dispune prelungirea dreptului de circulaţie a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile,m începând cu data de 17.02.2010 până la data de 18.03.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD