Dosar 5424/103/2010 din 23.12.2010

contestaţie decizie de concediere


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5424/103/2010
Data dosar:
23.12.2010
Instanta:
Tribunalul Neamț
Departament:
Sectia I Civilă
Obiect:
contestaţie decizie de concediere
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.09.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LMv2
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte contestaţia modificată formulată de contestatorul M******** O***** I**** în contradictoriu cu intimata SC Pamimai Distribution"SRL şi în consecinţă: Anulează decizia de concediere nr. 578/25.12.2010 emisă de intimata SC"Pamimai Distribution"SRL şi în consecinţă dispune reintegrarea contestatorului pe postul deţinut anterior concedierii, acela de "agent vânzări". Obligă intimata să-i plătească contestatorului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, începând cu data de 30.10.2010 şi până la momentul reintegrării efective, precum şi indemnizaţia pentru concediul de odihnă pentru anul 2010. Obligă aceeaşi intimată să vireze la bugetul consolidat de stat contribuţiile datorate pentru drepturile băneşti acordate contestatorului prin prezenta hotărâre. Respinge cererea contestatorului de plată a sumei de 1013,43 lei reprezentând drepturi salariale restante, ca nefondată. Obligă intimata să-i plătească contestatorului suma de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă şi executorie. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.09.2011. Preşedinte, Asistenţi judiciari,

  • Sedinta din data de 29.06.2011 la ora 12:00

    Complet: civil-camera de consiliu
  • Amână cauza

    Admite sesizarea din oficiu. Îndreaptă eroarea strecurată în dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 23.03.2011, la alineatul 7 unde s-a menţionat din eroare că „adresa se emite pârâtei SC „Pamimai Distribition” SRL”, în loc de „adresa se emite administratorului SC „Pamimai Distribition” SRL, Oprescu Mircea Viorel cu menţiunea de a achita amenda judiciară în valoare de 500 lei”, Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.06.2011.

  • Sedinta din data de 02.06.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LM5
  • Amână cauza

    Pentru citarea contestatorului cu menţinea de a se prezenta personal în instanţă, la interogatoriu şi pentru ca intimata să depună la dosar relaţiile solicitate de către instanţă.

  • Sedinta din data de 20.04.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LM6
  • Amână cauza

    Pentru a se comunica înscrisurile depuse la dosar de societatea pârâtă

  • Sedinta din data de 23.03.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LM6
  • Amână cauza

    Pentru a se emite adresă către Inspectoratul teritorial de Muncă Iaşi şi Bucureşti

  • Sedinta din data de 09.02.2011 la ora 09:00

    Complet: civil - LM6
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de termen formulată de către administratorul societăţii pârâte.

Flux dosar


Actualizare GRPD