D*** I****
PetentC******* I**
IntimatÎn baza art. 278/1 C.p., respinge plângerea formulată de petenta D*** I****, ca neîntemeiată şi menţine ordonanţa procurorului nr. 727/P/2010 din data de 26.08.2010, de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului Căpăţână Ion, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 213 alin. 1 C.p. şi aplicarea faţă de acesta a unei sancţiuni cu caracter administrativ, respectiv 800 lei amendă administrativă şi rezoluţia Prim Procurorului al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nr. 377/II/2/2010 din data de 24.09.2010. În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu recurs, în 10 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată azi, 2.11.2010, în şedinţă publică, la sediul Judecătoriei Caracal.
Amână cauza la 2.11.2010 pt lipsă de proced. cu intimatul şi pt lipsa dos. parchetului.