A***** S* A*****
InculpatS****** I********* F******** P*** R****** C******* C*********
Parte civilăA***** S******
Parte responsabilă civilmenteCondamnă pe inculpatul (minor la data comiterii faptei) Amarei Adrian pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,g,i din Codul penal cu aplicarea art.74 lit.a, c, art.76, art. 99 alin.3, 109 din Codul penal la pedeapsa de 1 (un an ) închisoare. În temeiul art. 81, 110 din Codul penal suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul penal conform cărora comiterea unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare determină revocarea suspendării condiţionate şi executarea pedepsei în regim de detenţie. În temeiul art. 71 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiaşi articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Constată că partea vătămată S.C. Pont Impex S.R.L. Flămânzi nu s-a constituit parte civilă în cauză deşi prejudiciul cauzat acesteia a fost recuperat parţial. În temeiul art. 118 lit.e din Codul penal dispune confiscarea de la inculpat a sumei de 899,50 lei reprezentând contravaloarea bunurilor ce nu au fost restituite. În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 723 lei. Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei se va vira Baroului Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpat şi de la comunicare pentru restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 10 noiembrie 2010.
Faţă de lipsa martorilor din lucrări Zămosteanu Mitică şi Dolhescu Elena instanţa dispune citarea acestora cu mandate de aducere. Având în vedere că este necesară prezenţa inculpatului minor la fiecare termen de judecată şi având în vedere lipsa acestuia la termenul de astăzi, instanţa dispune emiterea unui mandat de aducere în acest sens.
Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Zămosteanu Mitică şi Dolhescu Elena. Instanţa pune în vedere inculpatului minor că este necesară prezenţa sa la toate termenele de judecată.
Faţă de lipsa inculpatului minor şi a părţii responsabile civilmente instanţa dispune citarea acestora cu mandate de aducere. Instanţa dispune citarea martorilor din lucrări Ivanciuc Elena şi Slobodeanu Elena.
Instanţa dispune să se facă adresă Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani să întocmească un referat de evaluare pentru inculpat. În temeiul art. 484 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanţa dispune citarea în cauză a tatălui inculpatului, A***** S****** din comuna Frumuşica, satul Stroieşti, judeţul Botoşani în calitate de parte responsabilă civilmente.