Dosar 54847/3/2010 din 15.11.2010

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 54847/3/2010
Data dosar:
15.11.2010
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.09.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Amână cauza
  • Sedinta din data de 12.04.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Admite in parte cererea

    Admite acţiunea precizată, în parte. Obligă pârâta la emiterea hotărârii prin care să soluţioneze cererea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 290/2003, în termen de 7 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere de 100 lei/zi de depăşire a termenului astfel stabilit şi până la executarea obligaţiei. Respinge cererea privind plata penalităţilor de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, ca neîntemeiată. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat în cuantum de 1488 lei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2011.

  • Sedinta din data de 05.04.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 12.04.2011.

  • Sedinta din data de 29.03.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 05.04.2011.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la 29.03.2011.

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 08:30

    Complet: C14 - CA
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 22.03.2011 în vederea luării la cunoştinţă de documentaţia ataşată la dosarul cauzei, precum şi pentru a se comunica pârâtei precizările formulate de reclamanţi.

  • Sedinta din data de 30.11.2010 la ora 08:30

    Complet: CC - CA14
  • Amână cauza

    Admite cererea de preschimbare. Preschimbă termenul de judecată pentru data de 22.02.2011, cu citarea părţilor,reclamanţii la domiciliul ales cu copie întâmpinare, pârâta cu menţiunea de a depune dosarul administrativ constituit în baza cererii nr. 16944/15.09.2003. Cu recurs odată cu fondul. Prtonunţată în şedinţă publică, azi,30.11.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD