B***** - G***** S****** G******* S*** - A** C********
CreditorS*** S**** G***** S** U*******
DebitorS* S**** G***** S** U******* - Î* I********* P*** A*** J******* P********* C***** M****** A******** - R*****
DebitorDISPUNE CONEXAREA LA DOSAR NR. 1652/98/2010.
În temeiul art. 31 alin. (5) din Legea nr. 85/2006 trimite cauza la Completul 3 Sindic, cu termen de judecată la 11.03.2011 în vederea unei eventuale conexări, cu citarea părţilor.
Amână judecarea cauzei la 04.03.2011, termen pentru când vor fi citate părţile. Dispune a se face adresă administratorului judiciar numit în cauză – Cabinet Individual de Insolvenţă – Melinte Alexandru – Răzvan şi a i se pune în vedere aducerea la îndeplinire a obligaţiilor ce îi revin potrivit sentinţei comerciale nr. 889/F/2010 prin care a fost deschisă procedura de insolvenţă şi prin care a fost numit administrator judiciar, cu atenţionarea că în situaţia în care nu se conformează împotriva sa se vor lua măsuri de sancţionare aşa cum sunt prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 85/2006.
Admite ca fiind întemeiată cererea formulată de reclamanta-creditoare B.R.D. – G.S.G. SA – SUCURSALA DELFIN – AGENŢIA COLENTINA. În baza art. 33 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 dispune declanşarea procedurii generale a insolvenţei privind pe pârâta-debitoare S.C. S.C. SPACE GLOBAL S.R.L. URZICENI. În baza art. 34 din Legea nr. 85/2006 numeşte, în calitate de administrator judiciar provizoriu, Cabinetul Individual de Insolvenţă – Melinte Alexandru – Răzvan, care va îndeplini atribuţiile reglementate de art. 20 din lege, cu o retribuţie fixă de 1.500 lei (fără TVA). În baza art. 61 din Legea nr. 85/2006 dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii. Potrivit art. 61 alin. 3 notificarea va fi publicată de către administratorul judiciar, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Fixează termen limită pentru depunerea creanţelor data de 10.01.2011; Fixează termen limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabloului preliminar al creanţelor data de 20.01.2011; Fixează termen pentru soluţionarea eventualelor contestaţii, definitivarea tabloului creanţelor şi afişarea acestuia data de 04.02.2011 ; Fixează data şedinţei Adunării Creditorilor la 25.01.2011, la sediul administratorului judiciar din mun. Bucureşti, şoseaua Colentina, nr. 2, bloc 1, sc. 2, etaj IV, apt. 55, sector 2 şi dispune convocarea creditorilor debitorului. În temeiul art. 4 din Legea nr. 85/2005 dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, iar în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Face în cauză aplicarea dispoziţiilor art. 35, 36, 40, 41, 42, 44, 48 şi 63 din Legea 85/2006. În baza art. 47 alin. 3 din Legea nr. 85/2006 dispune ridicarea în tot a dreptului de administrare al debitoarei. În baza art. 37 din Legea nr. 85/2006 prezenta hotărâre se comunică instanţei judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor la care debitorul are deschise conturi. În baza art. 20 lit. a) din Legea nr. 85/2006 dispune administratorului judiciar întocmirea raportului amănunţit până la data de 14.01.2011. În baza art. 21 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabileşte în sarcina administratorului judiciar obligaţia de a depune raportul privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor la fiecare termen de continuarea procedurii. Fixează termen de control data de 04.02.2011. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.