M**** I**
ReclamantM**** F********
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtConstată perimată cererea de chemare în judecată. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare.
În baza disp. art. 155/1 C. Proc.civ. suspendă judecata până la îndeplinirea de către reclamanţi a obligaţiilor stabilite prin încheierea pronunţată la 22.06.2010. cu recurs pe perioada suspendării.
Admite cererea formulată de reclamantul M**** I** , în temeiul art. 156 C. proc.civ. Menţine în sarcina reclamanţilor obligaţiile stabilite prin încheierea pronunţată în şedinţa publică din 22.06.2010. Se emite adresă pârâtei pentru a comunica relaţiile ce ia-u fost puse în vedere la termenul anterior. Amână judecarea cauzei la 12.10.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2010
Acordă un nou termen de judecată pentru ca domnului Murgu Mihai să depună la dosar dovada calităţii de reprezentat al reclamantei M**** F********, respectiv hotărârea de punere sub interdicţie şi dispoziţia prin care a fost numit tutorele acesteia. Menţine în sarcina reclamanţilor obligaţia de a preciza obiectul cauzei şi temeiul legal conform art. 112 C. proc.civ. Pune în vedere pârâtei prin consilier juridic să precizeze numele persoanei care plăteşte impozit pentru autoturismul marca Chevrolet Camaro cu nr. de înmatriculare AG 70 YON, şi să precizeze în ce bază a fost înscris acest autoturism la rolul reclamantei M**** F********. Se citează reclamanta M**** F******** conform art. 85,107 C. proc.civ. Amână judecarea cauzei la 21.09.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Iunie 2010