Dosar 5561/243/2010 din 22.11.2010

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5561/243/2010
Data dosar:
22.11.2010
Instanta:
Judecătoria Hunedoara
Departament:
Civil si penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.01.2011 la ora 8:30

    Complet: C7
  • Soluţionare

    Condamnă pe inculpatul, F.G. la : - 8 (opt) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr./l alcool pur în sânge, prev. şi ped. art. 87 al. 1 din OUG 195/2002 republic., cu aplic. art. 320/1 c.proc.pen. În baza art. 81, art. 82 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii la care se adaugă un interval de timp de 2 (doi) ani. În baza art. 359 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului disp. art. 83 C.pen. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. „a” teza II şi lit. „b” C.pen. în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 C.pen. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii susmenţionate. În baza art. 191 al.1 C.pr.pen. obligă pe inculpat să plătească suma de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Flux dosar


Actualizare GRPD