M********* C*********
Recurent ReclamantS* G******* A******** S** A****** A*********
Intimat PârâtAdmite cererea de învestire cu formulă executorie. Dispune investirea cu formulă executorie a Deciziei civile nr. 1135 din data de 14 octombrie 2011 pronunţate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr. 5572/740/2010. Irevocabilă.
Incheiere de sedinta din 22.01.2013Respinge cererea ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Emiterea adrese către Poliţia Roşiori de Vede în vedere comunicării actelor care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie seria CC, nr. 30092180 încheiat la data de 16.01.2010 de Poliţia Roşiori de Vede, respectiv dacă fapta a fost constatată de agentul constatator pe baza declaraţiilor părţilor, respectiv să anexeze aceste declaraţii şi să depună o copie lizibilă a procesului verbal. Amână judecarea cauzei la data de 17 martie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
În baza art.167 C.pr.civ. încuviinţează pentru reclamant probele cu înscrisuri, interogatoriu şi un martor, respectiv pe Capră Eugen Silviu. Pune în vedere reclamantului prin apărătorul său să aducă martorul necitat pentru termenul următor de judecată sau să indice numele şi adresa martorului , în termen de 5 zile pentru a fi citat. Pune în vedere reclamantul prin apărător ca în termen de 5 zile să depună interogatoriu în scris pentru a fi comunicat pârâtei. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună dosarul de daune . Prorogă discuţia cu privire la proba cu expertiză tehnică de specialitate solicitată de pârâtă, după depunerea va depune dosarul de daunei. Amână judecarea cauzei la data de 17 februarie 2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Admite excepţia nelegalei compuneri a completului (C12-Civil), invocată din oficiu. În temeiul art. 99 alin. 1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, transpune cauza la completul similar, de judecător definitiv, imediat următor. (C4 – Civil ). Acordă termen la data de 20 ianuarie 2010 – C 4 Civil, pentru când reclamantul are termen în cunoştinţă şi se citează pârâta. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2010