R*** A*** Ş*****
Intimat InculpatP**** M****** F*****
Recurent Parte civilăS******** R**** D* I********* – S******* D* U****** „*** A****** I*******
Intimat Parte civilăAdmite cererea.
În baza art. 321 alin. 1 C. penal, cu aplic. art. 74 alin.1 lit. a C.pen. şi art. 76 C.pen., condamnă pe inculpatul RADU ALIN-ŞTEFAN (DATE), la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. În baza art. 181 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 74 alin.1 lit. a C.pen. şi art. 76 C.pen., condamnă pe inculpatul RADU ALIN-ŞTEFAN (DATE), la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. In baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin 1 lit. b) cod penal costată că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin prezenta sentinţă sunt concurente si contopindu–le , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. În baza art. 81 şi 82 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni. În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului Radu Alin-Ştefan asupra dispoziţiilor prevăzute de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art.71 alin. 1 C.p. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a 2-a:dreptul de a fi ales şi lit.b C.p., iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.p. executarea pedepselor accesorii se suspendă pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. In baza art. 14 Cod proc. pen. rap. la art. 346 Cod proc. pen. cu aplicarea art. 998 – 999 C. civ., obligă inculpatul Radu Alin-Ştefan către Serviciul Romând de Informaţii – Spitalul de Urgenţă „Dr. Agrippa Ionescu” (DATE), la plata sumei de 1.600 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare acordate părţii civile Petcu Mihăiţă-Florin si la plata dobânzii legale calculata conform art. 3 alin 3 din OG 9/2000, modificată si completată prin Legea 356/2002, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei si pana la data achitării efective a cheltuielilor de spitalizare. In baza art. 14 Cod proc pen. rap. la art. 346 Cod procedură penală cu aplicarea art. 998 – 999 C .civ , admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Petcu Mihăiţă-Florin (date) şi obligă inculpatul Radu Alin Ştefan la plata sumei de 5.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale. Obligă inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 4.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată ce constau în onorariu avocat. În baza art.191 alin.2 Cod proc. pen. obligă inculpatul Radu Alin-Ştefan la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 650 lei. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.10.2011.
pentru 19.10.2011
lipsă apărare inculpat
pentru audiere martori.
Pentru continuarea cercetării judecătoreşti.
Pentru lipsa martorilor
Pentru continuarea cercetării judecătoreşti
În vederea continuări cercetării judecătoreşti
Admite cererea formulată de inculpat de amânare a judecării cauzei, pentru a-şi angaja apărător ales. Amâna judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 24.01.2011, Completul 1 penal pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pune în vedere apărătorului ales, avocat Boboc Adam să se prezinte şi la următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13.12.2010.
Ia act de faptul că partea vătămată se constituie parte civilă în cauză. Pune în vedere părţii vătămate Petcu Mihăiţă Florin, prin apărător, să depună cuantumul pretenţiilor civile şi ce reprezintă acestea până la următorul termen de judecată. Pune în vedere martorilor prezenţi să se prezinte la instanţă în vederea audierii numai atunci când vor fi citaţi. Amână judecarea cauzei, pentru lipsă de procedură cu inculpatul şi acordă termen de judecată la data de 13.12.2010, Completul 1 penal, în vederea repetării procedurii de citare cu inculpatul, citat cu avertisment de aducere cu mandat de aducere, urmând ca citarea martorilor din acte să fie prorogată pentru un alt termen de judecată. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 15.11.2010..