R******* C* C*********
InculpatR***** S****** P****
Parte civilăS******* J******* D* U****** R*****
Parte civilăÎn baza disp.art.20 Cod penal rap.la art.174 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a,b,c, 76 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul RĂSCUŢOI CONSTANTIN la 3 (trei) ani închisoare. În baza disp.art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 6 (şase) ani, conform disp.art.86/2 Cod penal. În baza disp.art.86/3 Cod penal, pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere: a) se va prezenta la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin; b) va anunţa în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea; c) va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă; d) va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Datele prevăzute în alin.1 lit.b,c şi d se vor romunica serviciului stabilit în aliniat 1 lit.a Cod penal. Atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.86/4 Cod penal. În baza disp.art.118 lit.b Cod penal, confiscă corpul delict – cuţit cu plăsele de culoare maro şi lungimea lamei de 15 cm. Ia act de faptul că partea vătămată R***** S****** P**** nu s-a constituit parte civilă (fila 23). Obligă inculpatul faţă de partea civilă S******* J******* D* U****** R***** la plata sumei de 6458,5 lei – cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă până la achitarea debitului (fila 14). În baza disp.art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei – cheltuieli judiciare faţă de stat (în care s-a inclus şi onorariul avocaţial).
DISPUNE AMÂNAREA CAUZEI LA DATADE 17.05.2011, PENTRU CÂND SE VA RECITA MARTORUL LIPSĂ, CU MANDAT DE ADUCERE.
Dispune amânarea cauzei la data de 27 aprilie 2011, pentru când se va recita martora Roiban Amalia.
Având în vedere lipsa martorilor Roiban Amalia şi Voin Elena, în a căror audiere se instistă de către reprezentanta Parchetului, instanţa va dispune amânarea cauzei precum şi recitarea martorilor cu menţiunea de a se prezenta în instanţă, în vederea audierii . Conform dispoziţiilor art. 291 alin.3 Cod procedură penală , modificat prin Legea nr.202/2010 nu se va mai cita partea civilă Spitalul de Urgenţă Reşiţa.
audierea martorilor din rechizitoriu. Închuviinţează cererea în probaţiune formulată de avocatul inculpatului, privind audierea părţii vătămate, parte ce va fi audiată după audierea martorilor din rechizitoriu. acordă termen la 10 martie 2011
Amână judecata cauzei la data de 22 februarie 2011, pentru când se va recita partea civilă S******* J******* D* U****** R*****, acordându-se termen în cunoştinţă inculpatului Răscuţoi Constantin şi părţii civile R***** S****** P****.