I****** S*****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul I****** S***** împotriva încheierii de şedinţă din data de 17.11.2010 pronunţate de Judecătoria Sector 3 Bucureşti în dosarul nr. 22200/301/2010. Casează în parte încheierea recurată şi pe fond, rejudecând: Admite cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul I****** S*****. În baza 139 al. 1 Cpp înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului I****** S***** cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, respectiv municipiul Bucureşti. În baza art. 145 alin. 1 ind. 1 şi 1 ind. 2 Cpp, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul I****** S***** este obligat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliţie din raza teritorială în care inculpatul îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. e) să nu se apropie de persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martorii şi experţii din cauză. f) să nu conducă nici un autovehicul. În baza art. 145 alin. 2 ind. 2 Cpp atrage atenţia inculpatului I****** S***** că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor ce-i revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului I****** S***** dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii recurate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.11.2010.