C****** L*****
ContestatorC*** J******** D* P***** D********
IntimatRespinge cererea.
Pentru a comunica reclamantei şi pentru ca aceasta să ia cunoştinţă de raportul de expertiză.
Pentru a lua cunoştinţă de raportul de expertiză.
Pentru lipsă raport de expertiză.
Pentru emitere adresă la noul expert desemnat în cauză.
Ia act de achitarea onorariului de expertiză. Revine cu adresă către expert, pentru a efectua şi depune la dosar lucrarea, până la termenul de judecată acordat. Amână cauza la data de 28.09.2011, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.
Constatând procedura de citare cu reclamanta nelegal îndeplinită, având în vedere dispoziţiile art. 85 şi art.107 Cod procedură civilă, urmează a se amâna cauza pentru îndeplinirea procedurii de citare cu aceasta
Faţă de precizarea reprezentantului pârâtei şi a cererii formulate de expert prin care arată că reclamanta refuză achitarea onorariului stabilit în sarcina sa, urmează a se cita reclamanta cu menţiunea de a achita şi depune la dosar dovada achitării onorariului în sumă de 500 lei, sub sancţiunea decăderii din probă. Pentru efectuarea raportului de expertiză
Termen in vederea efectuarii expertizei.
S-a amânat cauza la data de 23.03.2011 pentru când se va cita reclamanta cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru a preciza dacă mai stăruie în acţiunea promovată.
Pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul completării contestaţiei
Emite adresă către reclamant să precizeze dacă mai insistă în probatoriul solicitat.
Lipsă de procedură cu reclamanta.