B******* M**** C*****
Apelant InculpatV***** C******* M*******
Apelant InculpatP**** E*****
Intimat Parte civilăS***** G*****
Intimat Parte civilăD***** M************
Intimat Parte vătămatăD.P. 135/9 iunie 2010 Admite apelurile declarate de apelanţii inculpaţi Boiangiu Mihail Cosmin şi Vîlcea Cătălin Marinică, extinde efectele apelului şi cu privire la inculpaţii Brăzdeanu Doru Nicolae şi Traşcă Ionuţ Adrian, desfiinţează parţial sentinţa sub aspect penal în sensul că reduce pedepsele la care aceştia au fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare. În baza art. 81 şi 82 c.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe o durată de câte 5 ani , din care câte 3 ani pedepsele şi 2 ani interval de timp. Se pun în vedere dispoziţiile art. 83 c.p. Înlătură aplicarea dispoz. art. 861 – 862 şi 863 c.pen. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului . Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi , 9 iunie 2010 , la Tribunalul Olt.