Dosar 560/316/2010 din 08.03.2010

infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 560/316/2010
Data dosar:
08.03.2010
Instanta:
Judecătoria Târgu Bujor
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
infracţiuni privind frontiera de stat a României (O.U.G nr. 105/2001)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2011 la ora 8:30

    Complet: CCI 3
  • Condamnare

    În temeiul art. 71, al. 1, din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, cu aplicarea art. 74, lit. a şi art. 76, lit. d C.P., condamnă pe inculpatul Z***** D****, la pedeapsa închisorii de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin.1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de trei ani, stabilit conform art. 82, al. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 20 C.P., raportat la art. 70, al. 1, din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, condamnă pe inculpata Z***** N******, la pedeapsa închisorii de trei luni, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin.1 lit. a) teza II şi lit. b) Cod penal, interzice inculpatei, pe perioada executării pedepsei aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe un termen de încercare de doi ani şi trei luni, stabilit conform art. 82, al. 1 Cod penal. În temeiul art. 359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 şi 84 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 5, suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate în cauză, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 73 din O.U.G. nr. 105/2001, aprobată prin Legea nr. 243/2002, dispune confiscarea autoturismului marca Chrysler, cu nr. de înmatriculare 339 BWZ 13, serie şasiu 1C3H8E3D16Y134960, culoare albastru indigo, an de fabricaţie 2006, proprietatea inculpatului Z***** D****. În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă fiecare inculpat, la plata sumei de 150 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă.

  • Sedinta din data de 04.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Încheiere

    Acordă termen la data de 27.01.2011 pentru lipsă de procedură cu inculpaţii - cetăţeni moldoveni

  • Sedinta din data de 16.09.2010 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Încheiere

    acordă termen la 4.11.2010 pentru lipsă de procedură cu inculpaţii-

  • Sedinta din data de 30.06.2010 la ora 8:30

    Complet: C3
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei la data de 16.09.2010 în vederea administrării probelor solicitate de apărătorul inculpaţilor.

Flux dosar


Actualizare GRPD