A***** V*****
ReclamantP****** C********* S***** 2
PârâtD****** A****
PârâtEROARE - TERMEN PRESCHIMBAT - DOSAR SOLUŢIONAT LA DATA DE 13.04.2011
Respinge cererea reclamantului privind anularea Deciziei nr. 986/15.10.2010 a Poliţiei Comunitare Sector 2, ca neîntemeiată. Respinge cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 986/15.10.2010, ca neîntemeiată. Respinge cererea de acordare a daunelor materiale şi morale, ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte cerrea de suspendare şi în 15 zile de la comunicare pentru celelalte capete de cerere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.04.2011.
Amână pronunţarea la data de 13.04.2010
Termen la data de 06.04.2011, pentru a se înainta la dosarul cauzei răspunsul la interogatoriul încuviinţat spre a fi administrat instituţiei pârâte
Termen la data de 23.03.2011,în vederea suplimentării probei cu înscrisuri
Termen la data de 09.03.2011, pentru a se depune la dosarul cauzei actele care au stat la baza emiterii dispoziţiei contestate
Admite cererea de preschimbare a termenului de judecată. Preschimbă termenul de judecată la data de 23.02.2010. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.01.2011.