I************ D* P****** J******* B*******
IntimatF******* D*****
PetentAdmite plângerea. Anulează procesul-verbal de contravenţie.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanţa admite proba cu o cercetare la faţa locului şi dispune efectuarea acesteia în ziua de 25 ianuarie 2011, orele 12,00.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanţa admite proba testimonială solicitată de petent, prin apărător şi pune în vedere acestuia să asigure prezenţa în instanţă, pentru termenul următor, a martorului încuviinţat. Constată necesar a se emite adresă către D.R.D.P. – S.D.N. Botoşani , cu menţiunea de a preciza care erau la data de 10.08.2009 indicatoarele de pe porţiunea de drum situată pe DN 29 B, între km.9 şi intersecţia drumurilor 29B cu 29C, care duc spre Dorohoi şi Bucecea şi care era zona de acţiune a acestora.
Amână judecarea cauzei la 15.XI.2010, C 18 – NMA, dată pentru când: - se va cita intimatul; - martorul Rău Romică va fi citat cu mandat de aducere - se va emite adresă agentului agentul constatator Murăraşu Ionuţ Corneliu, în sensul celor mai sus-arătate.
Faţă de adresa emisă de intimat, instanţa constată imposibilitatea audierii martorului şi, ca urmare, se va cita agentul constatator , cu menţiunea să se prezinte în instanţă, în vederea luării unei declaraţii, audierea acestuia fiind necesară întrucât alte probe nu mai pot fi administrate.
Faţă de lipsa martorului Cojocaru Florin, instanţa dispune amendarea acestuia cu suma de 500 lei. Dispune a se reveni la procedura de citare a intimatului şi a martorului, cu citaţie şi mandat de aducere.
Dispune audierea martorului Cojocaru Florin care va fi citat de la adresa indficata la fila 28 dosar nr. 10875/193/2009, cu menţiunea că va fi amendat cu suma de 500 lei în caz de neprezentare şi va fi adus cu poliţia