G**** A*****
RecurentS* P***** O** S**
IntimatRespinge cererea formulată de recl. G**** A***** ca nefondată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la 11.10.2011.
Amână cauza pentru a da posibilitate părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză. Acordă termen la data de 3 octombrie 2011 C.3 A.S.L.M., în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, întrucât asistenţii judiciari din cadrul instanţei se află în concediu legal de odihnă, precum şi cererea de amânare formulată de apărătorul reclamantului, dispune amânarea cauzei. Totodată, dispune revenirea cu adresă către domnul expert Moldoveanu Dumitru în sensul de a depune la dosar, sub sancţiunea prevăzută de art.1081 alin.1 pct.2 , lit.”c” Cod procedură civilă, răspunsul la obiecţiunile formulate la raportul de expertiză, obiecţiuni ce i-au fost înaintate cu adresa din data de 11 iulie 2011. Acordă termen la data de 6 septembrie 2011, în cunoştinţa celor prezenţi.
Pentru ca expertul să depună la dosar răspunsul la obiectiunile formulate de reclamant, acordă termen .
Amana cauza pentru ca pârâta să ia cunoştinţă şi să dea un răspuns cu privire la obiecţiunile formulate de reclamant la raportul de expertiză, instanţa urmând să se pronunţe asupra acestora ulterior.
Amână judecarea cauzei la 30.05.2011, la cererea părţilor. Pune în vedere părţilor ca, în cazul formulării unor eventuale obiecţiuni la raportul de expertiză, acestea să fie depuse cu 5 zile înaintea termenului de judecată stabilit.
Dispune înlocuirea expertului Botea Mişu cu expertul Moldoveanu Dumitru. Amana cauza în vederea efectuării lucrării de expertiză.
Amana cauza pentru efectuarea lucrării de expertiză.
Amana cauza pentru ca pârâta să răspundă la interogatoriu.
Încuviinţează probele cu înscrisuri şi interogatoriu pentru ambele părţi şi amână judecarea cauzei la data de 21.02.2011, în vederea administrării lor. Respinge proba testimonială solicitată de reclamant şi prorogă pronunţarea asupra probei cu expertiză contabilă solicitată de acesta, după administrarea probelor cu înscrisuri şi interogatoriu. Pune în vedere reclamantului, prin apărătorul său, ca interogatoriul ce urmează să fie luat pârâtei să fie depus în termen de 5 zile, pentru a fi comunicat şi, de asemenea, să precizeze în scris numărul de ore suplimentare efectuate şi neplătite, sâmbetele şi duminicile lucrate pe fiecare lună, care nu au fost achitate de pârâtă, inclusiv extrasul de cont cu privire la salariu, sub sancţiunea prev. de art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă. Se citează reclamantul cu menţiunea „personal la interogatoriu”.
Amana cauza pentru imposibilitatea prezentării apărătoruluiu reckamantului.Pune în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei statele de plată privitoare la reclamant pentru perioada 24.08.2009 - 06.10.2010 şi dovezi că s-au achitat drepturile salariale privind contravaloarea orelor suplimentare, spor de noapte şi pentru sărbătorile legale, sâmbetele şi duminicile, diferenţa de 10 zile de concediu neefectuat, precum şi dovada comunicării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă, cuantumul garanţiei şi dacă aceasta a fost restituită reclamantului.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului şi amână judecarea cauzei pentru studierea întâmpinării şi a actelor depuse de pârâtă.