S********* I********** F*********** P***** P******* C********** C** Ş* A************ P******
ReclamantP******* R**** - P*** P*****
PârâtRespinge acţiunea.
Revine asupra menţiunii de a se timbra cererea de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul este scutit de plata taxei de timbru. Se va cita reclamantul Sindicatul Independent Funcţionari Publici Contractual CAS şi Administraţie Publică cu copia întâmpinării. Menţine dispoziţia dată prin rezoluţie, în sensul ca reclamantul să depună la dosarul cauzei Dispoziţia nr.495/1.XI.2010 privind recuperarea drepturilor băneşti suplimentare acordate funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Runcu, precum şi tabelul funcţionarilor publici pe care-i reprezintă acest sindicat, sub sancţiunea prevăzută de art.155 indice 1 Cod procedură civilă. Citarea părţilor se va face cu menţiunea că potrivit art.88 alin. (1) pct.5 C. pr.civ. „ prin înmânarea citaţiei , sub semnătura de primire, personal sau prin reprezentant legal sau convenţional, pentru un termen de judecată, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată.” ACORDĂ termen de judecată la data de 15 februarie 2011 pentru studiul întâmpinării şi depunerii înscrisurilor.