A**** A**********
Recurent RECLAMANTC***** R**** - P*** P*****
Intimat PARATRespinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Amână judecarea cauzei la data de 04.05.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Dispune citarea părţilor cu câte o copie a precizărilor formulate.
Amână judecarea cauzei la data de 20.04.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă în perioada 1.09.-31.12.2010 a fost angajată a Aparatului de Specialitate al Primarului şi în caz afirmativ să precizeze dacă a înţeles să se judece cu primarul sau cu Comuna Ramna. Dispune citarea pârâtei cu menţiunea să precizeze dacă s-a emis decizie cu privire la reţinerea a 25% din salariul reclamantei. Dispune disjungerea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferenţei dintre salariul cuvenit raportului de muncă şi salariul plătit efectiv pentru perioada 1 iulie –31 august 2010 faţă de faptul că în această perioadă a avut calitatea de personal contractual, şi va dispune formarea unui nou dosar cu termen de judecată la data de 20.04.2011. Prorogă punerea discuţie a trimiterii dosarului disjuns la un alt complet specializat în judecarea litigiilor de muncă.
Amână judecarea cauzei la data de 23.03.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Dispune citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă a formulat prezenta acţiune pentru întreaga perioadă sau pentru perioada în care a avut calitatea de funcţionar public, respectiv 1.09.-31.12.2010
Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2011 termen dat în cunoştinţa părţilor. Dispune citarea reclamantului cu o copie a întâmpinării şi cu menţiunea de a face dovada calităţii de funcţionar public. Pronunţată în şedinţa publică din 12.01.2011