I**** N******
InculpatC******* D**** A******
Parte civilăÎn temeiul disp.art.196 cod procedură penală , dispune înlăturarea omisiunii vădită din sentinţa penală 35 din 18 ianuarie 2011
condamnă pe inc. I.N la pedeapsa de :- 300 ( trei sute )lei amendă pentru săvârşirea infracţiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplic. art 73 lit.b şi 76 Cod penal , împotriva p.v. C.D.A. În baza art. 85 Cod penal, anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare dispusă prin S.P. nr. 630/24.11.2009 a Judecătoriei Bârlad, definitivă la 16.03.2010, prin respingerea apelului inculpatului. Contopeşte pedeapsa de 300 lei amendă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în baza art. 34 lit d Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de: - 3( trei) ani închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Fixează termen de încercare 5 ani care începe să curgă de la data de 16.03.2010 . Pe durata termenului de încercare, inc.va îndeplini următoarele obligaţii: - se va prezinta trimestrial, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui. - va anunţa , în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile , precum şi întoarcerea. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.86 ind. 4 Cod penal referitoare la săvârşirea unei fapte penale sau nerespectarea obligaţiilor , în cursul termenului de încercare.
se vor cita martorii propuşi.